joi, 1 ianuarie 2015

despre somnul cofetarului şi întâlnirea mea cu domnişoara topogany



de după zăbrele m-au privit zebrele rele.
m-am uitat la ele dintr-un televizor cu vizor,
poarta era chiar toarta de care se agăţau stelele căzătoare,
împiedicate din fire şi din gheme de mătase
de o culoare albă vopsită cu negru transparent,
printre sauribalici era un curent în materie de materie,
să răzuim creierul de orice fel de bacterie
– memorie posacă ţinută de către inimă într-un sac fără pereţi -. 
repede s-a dus vestea din gură-n zgură că-n Sauribalia se pune la bătaie
un trofeu cu ochiul oracular vânăt, păzit de o furnică deghizată-n leu;
tocmai în ziua de harţi ne-am luat la harţă, eu îmi legasem limba de o aţă
şi mă trăgeam de ea la un război de ţesut covoarele de ciocolată,
me-morile de vânt să mă ia pe sus au început,
ceilalţi mă cercetau cu un interes plin de lâncezeală,
de supărare am deschis cartea despre arborii din cacao
şi mi-am ghicit că mai am trei sute de stânjenei până la prima groapă de lei,
acolo era o curăţătorie de haine de lupi îmbrăcaţi în oaie, 
materia începuse să se-nmoaie, 
mai aveam puţin până ce clepsidra cu nuci măcinate arăta sfârşitul,
obosit am renunţat, din neatenţie mi-am aşezat creierul pe marginea trofeului
şi cum îl şlefuiam cu un diamant specialist în diamanţie,
cupa s-a răsturnat peste oraş
şi a căzut din ea un lanţ trofic din covrigi cu susan,
de furie am fost ridicat cu o ranga la rang de codaş,
ba chiar unul dintre participanţi m-a acuzat că sunt impostor,
fiindcă somnul meu l-a furat şi l-a târât de un picior,
astfel putând să-mi citească gândurile şi să afle că eu de fapt îmi imaginam mintea
ca o linguriţă pentru un tort de păpădii;
m-au internat într-un ospiciu diagnostigându-mă cu parodiabet,
în patul vecin stătea domnişoara topogany,
avea ochii migdalaţi şi o rochiţă din alviţă,
patul ei semăna cu un topogan ce coboară în vis,
atunci am înţeles despre ce e vorba,
în somnul unui cofetar fiind la rândul meu închis.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu