Copacul cu pene de vultur şi leoaica verde

nu grea a fost ziua asta încheiată,

deşi nici uşoară ca o sabie de mătase

n-aş putea spune c-a trecut.

mai întâi, mâna mea nevăzută

m-a legat la ochiul interior

şi m-a dus în mijlocul

unei câmpii neîncepute

- singura mănăstire plată din Sauribalia -.

aici se oficia căsătoria dintre copacul

cu pene de vultur şi leoiaca verde.

(eu am dansat rolul purtătorului de

trenă, şturlubatic prinsă de-un capăt

în rădăcinile copacului mirificat).

un preot fildeşmant le-a spus povestea

celor cinci puncte cardinale

          ale dragostei,

o mânză cu linia vieţii pe spate

le-a descântat o copită sfinţită-n

cenuşa îngheţată a focului,

iepurele cu ochelari de somn

le-a dat inelul blestemat să-i blesteme

pe cei care trag după ei

sfoara timpului nespiralat.

o marsupină a scos din marsupiul unei canguriţe

un peşte cu cioc de pelican

pentru prelungirea visării subacvatice cu ochii deschişi.

neştiută de nimeni, bufniţa farmazoană

i-a luminat pe însurăţei,

presărând peste ei răstimpurile

dintre potoapele înnegurate.

n-au lipsit nici melcii-luntraşi zornăitori,

care-au adus pentru festin daruri

din partea verilor lor, îngerii nomazi,

adică prea-porecliţii limacşi.

stăpâna zăpezilor îngropate i-a croit

leoaicei un voal din scoici înnodate

cu firişoare de creier serafic

şi lacrimi dulci de vrăjitoare matură.

pe tot parcursul ceremoniei,

corbii hulpavi, mai ales când e vorba

de coşmarurile cu diademă,

au târcolit văzduhul,

aşteptând răbdători

ca oaspeţii să-şi piardă răbdarea treziei

şi să-nfulece înşelătoarele dulciuri

în coajă de nucă transparentă.

am dănţuit toată noaptea,

partenera mea de învârtecuşuri

beţivăneşti şi călugăreşti deopotrivă

fiind o ghepardesă feciorelnică

pusă pe şăgălnicii şi vrăji cu păr de căprioară.

delicioşenia înnoptării a venit

ca o neaşteptare

şi ne-a îmbătat pe toţi

cu vinul din frunze macerate de plop,

clocotite-ntr-o eprubetă de mercur

şi seminţe de stele.

mai prejos n-a stat în burţile noastre

nici friptura de umbre fumegânde,

pipărate asmuţit şi îndestulător cu prafuri licărite.

de abia la finalul ospăţului

mi-au dezlegat ochii,

deoarece până atunci doar simţisem

aromele şi desluşisem formele

în răpăitul fumului nuntesc.

hipnotizat de magnetismul licorilor,

vedeniile mele m-au înlocuit;

însă straşnice companioane petrecăreţe

au mai fost acestea, dat fiind faptul

că tocmai ele au întruchipat

personajele amintite.

m-am trezit mahmur

lângă un copac fără crengi,

tatuat pe tot corpul cu frazele poveştii

celor cinci puncte cardinale,

iar pe deget aveam

inelul buclat de două ori,

(semnul alchimic al neofeţilor sauribalici).

aşadar, de acum înainte mă pot înlocui

cu ceea ce nu sunt

- primul pas spre a mă deslumi de real

fără asupra de măsură.