Celcuglasulpierdut - de unde să fi ştiut
că, după o povestire
întortocheată, fără niciun punct cardinal,
trebuia să reţină numele cântecului de
la final?
„Luar Luar era un şarpe auriu care noaptea
se prefăcea în râu, iar ziua în astru solar. Locuitorii acelei regiuni, a cărei
cartografiere era schimbătoare şi rostogolitoare, îi cântau la fiecare sfârşit
de an (la ei anul avea o singură zi, mai puţin anii care se suprapuneau lunii
pline, atunci când se-ntindeau pe durata unei ore reprezentate de o pasăre cu aripile
ca ale unui înger călătorind printr-un nor cu formă de elicopter marin din care se poate vedea vârful muntos al lui
Surka Irtha în timp ce stătea nemişcat pentru a fi pictat nu de însuşi pictorul
desăvârşit, plecat atunci cu un fluture spaţial în tărâmul culorilor
invizibile, ci de de fratele lui, un cântăreţ care n-a reuşit să pătrundă
miezul înţelepciunii melodice decât în noaptea când duhurile ţesătoare îi vizitează
pe cei nefericiţi şi-i ajută ca-n ziua următoare să stăpânească legato-ul
secretelor izbăvitoare din meseria lor - la care, în mod normal, se pricep cel
mai puţin -, dar această vizită nu se lasă fără urmări, vizitatul purtând,
în ziua ulterioară desăvârşirii în propria profesie, pecetea perfecţiunii în
altă artă, în cazul cântăreţului - pictura -, iar cel căruia i s-a furat pentru
o zi măiestria, adică pictorul, va găsi la întoarcere un mare gol în Sinele lui
pe care-l reîntâlneşte la mijlocul drumului dintre el şi uitare, dar nu înainte
să-şi amintească de prima Mare Amnezie a zeului acelui tărâm, amnezie din
pricina căreia răul fusese creat de două ori, prima dată rămânând închis în
palat alături de zeiţa-mamă, o figură maternă vitregă ce avea totuşi o parte
bună, parte al cărei prizonierat a făcut ca binele să dipară, pe jumătate, din
lume, astfel încât oamenii au rămas fără carapacea ţestoasei sacre şi fără hotarele
ei nemărginite precum cerul la răsăritul planetei pătrate, cea pe care nu
reuşise s-o înghită, la începutul timpului, şarpele Luar Luar, şi din care, mai
târziu, zeul-tată şi-a construit palatul labirintic), iar acest cântec se numea <<Glasul
tăcut al Universului>>.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu