Ghidul ghiduşiilor

-->



ajunsesem la capătul meu, în vârful unui alămâi cu frunze de atlaz galben. mă plimbam într-o trăsură de caşalot, trasă de doi căluţi de mare, ce râdeau cu dinţii lor albi de bumbac atunci când făceam glume despre mustăţi şi despre crap. cerul era de fildeş, iar pământul – izvoriu. am stat aşa, în vârful meu, până s-a făcut târziu.

aveam cu mine un flaut imens, pentru a mă duce înapoi. n-a trebuit decât să suflu şi m-am trezit în burduful de piele al unui cimpoi. de-acolo am ieşit împreună cu aerul unei vocalize. am mers pe drumul pietrelor neîmpietrite şi m-am oprit la umbra unui naramz. de necazul meu n-am făcut haz, fiindcă era mai bine dacă plângeam, deschizându-mi-se ochiul clar văzător precum un geam.

de-atunci mi-am promis că n-o să mai plec în astfel de călătorii.

până la urmă, nu m-am ales decât cu faptul că din mine creşte acum o tulpină galbenă pe întuneric şi acrişoară pe lumină.