sâmbătă, 11 septembrie 2010

-->

Am în bucătărie un păianjen ghidufob. cu toate astea, îmi găteşte zilnic. la marele dejun, primesc pe sub uşă două stele confiate şi o felie cu unt negru. asta dacă e noapte. dimineaţa, în ceşcuţe de humă, îmi pune sirop de brumă. scoate apoi o vocală silfidă dintr-o scorbură cu coajă de stafidă şi pregăteşte-n ea sosul de ghicitori rumene, în urma cărora trebuie să găsesc acul de brad în farfuria cu orez fermentat. altădată - desert din intenţii cu fructoză şi fapte cu lămâie dulce, cardiograme de miere, biscuiţi cu lapte şi dinţi, care mă muşcă uşor de mână atunci când beau ceaiuri prea fierbinţi.
o singură dată l-am văzut pe păianjenul-bucătar, la o întrunire a arahnofobilor, eu fiind invitatul ghiduşat, iar el, cobaiul înfricoşat.

8 comentarii:

  1. pune-l într-o zi să-ţi dea şi ceaiul care transformă biscuitul în uriaş; sau cafeaua cu lapte şi zahăr cărunt, care produce moloz pentru viitorul oraş al prăjitorului din oz.

    RăspundețiȘtergere
  2. :) asta poate dacă-l perii puţin pe păianjen cu o perietoare de ciori. pentru prăjitorul din oz ar trebui să-i cer o citornadă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Citornada astringentă din lămâie contondentă merge cu pernuţe din vată de sare umplute cu roşioare-cireşoare şi colţunaşi din pui de pernă, mari cât o balenă, fixate în ferestre, ca antisolare, cu cuişoare.

    RăspundețiȘtergere
  4. ar trebui gandit un manual de ghidofolie, poate, ca sa nu mai existe vietati ghidofobe!

    RăspundețiȘtergere
  5. :) chiar îmi sunt trebuincioase pernuţele de care spui, fiindcă acum dorm pe nişte nori de mare cu pete pe spate, ceea ce e destul de incomod pentru o-ntreagă noapte :(


    mesmeea cuttita@
    e foarte bună ideea. iar autorul ar trebui să fie un delirighiduş. folie à tous :)

    RăspundețiȘtergere
  6. hmmm, delirighidus? hmmm - o sa pretind copyright pe delirionism :)

    RăspundețiȘtergere
  7. :) tocmai de asta am şi zis. ca mesmeea să fie autorul delirighiduş :)
    eu, cel mult şi cel mult, aş lua lirighiduşia:)

    RăspundețiȘtergere
  8. delirighirghidus sau delirderdelush sa fie atunci!(nu stiu cum exact)

    RăspundețiȘtergere