sâmbătă, 15 septembrie 2018

Bufnița din ocean



Bufnița din ocean, cu barbă alba și balon zburător în locul respirației, somnului și neliniștii
Este:
a.   o corabie amăgitoare spre un pinguin glazurat cu uitare – jucăria unui copil cu șuvițe de zăpadă;
b.   o jivină cu inele de ceață, locuind, alături de două simțuri dezertoare, într-o cazemată;
c.    o intuiție în cuibul de barză unde ploaia se preface în lapte
și apoi în detergent cu spumă de noapte
folosit de omul-pasăre cu un singur picior
la medicamentul lui, pentru craniile îngerilor accidentați,
vindecător;
d.   prezicerea ursitoarei despre un destin de scafandru fost astronom;
e.   sau e, după descifrarea cea mai ușoară, părul ei negru împletit de un gnom?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu