Cartavis

Cartavis – Stăpânul visurilor, era o carte din nonlume, cu coperte de trup şi litere din ochi si urechi. Îşi scria notiţele pe foiţele transparente ale plămânilor, însemnându-i acolo pe cei care veneau să-l caute. Când îşi dezbrăca veşmântul făcut din diamante învelite-n roci vulcanice, te lăsa să observi acea parte din tine care-ţi lipsea şi care te împiedica să fii ireal în cel mai sublim mod. La vederea aceastei părti, ochiul tău adormea, iar creierul se transforma-ntr-un sâmbure de nucă vânat de Cofetarul înşelător pentru a face dulceaţa lui celebră - pe care-o vindea apoi necunoscătorilor, spunându-le că este din sâmburi de adevăr. Aşa începea lupta pentru salvarea omului care-şi vedea pentru prima dată partea nevăzută.

Cartavis era ludic şi gâdilător de gânduri cu tălpile fugare, până le făcea s-o apuce în direcţia opusă oricarei voinţe treze şi să-şi afle desavârşirea în tainele necorupte ale imaginaţiei visatorice.

Era înţelegător şi de neînţeles, iar oamenii înţelegeau asta, ceea ce-i făcea şi pe ei înţelegători, dar la fel de neînteleşi.

Se spune despre el că mai trăieşte şi acum în interiorul celor semi-invizibili şi că, din când în când, poate fi citit de către cineva neîntreg în cele văzute, iar din literele citite din această carte-vis se poate face o dulceaţă vindecătoare, numai bună să concureze desertul Cofetarului. Pentru că, până la urmă, secretul este al cărţii cu deserturi

şi delicii interioare,

mai presus de orice vis şi visare.

(unii vor înţelege că este vorba despre o carte de reţete

şi că dacă-l vor întâlni pe Cartavis îşi vor potoli din foame şi din sete;

nu le putem spune decât ca s-ar putea să fie adevărat,

cum la fel de bine ar putea fi un drum pierdut şi încurcat.

cel mai bine e să-l chemi ca pe un sfânt,

să-i vorbeşti in limba interioară fără să-i spui un cuvânt)