Mutmú - era mut şi lipsit de inteligenţă,
fiindcă dihania limbii pe care-o vorbea stătea închisă-ntr-o cuşcă aurită. de
însingurare, această limbă se sălbăticise, nemailăsând pe nimeni să-i
stăvilească apriga încovoiere a înţelesurilor. sunetele ei, de atâta trecere în
slujba necuratului, erau acum murdărite de o cerneală veche, iar în urma lor nu
mai putea fi descifrată decât o răguşeală ameninţătoare, precum copilul
furnicii travestit pe vecie în tigru înfiorător. pentru a nu se molipsi cu
sunetele acestea rămase fără stăpân, Mutmú trebuia
să ţină gura numai închisă. asta până într-o zi când, în desfătarea unui strănut
pricinuit de polenul lipit pe o floare de mucegai, rămase câteva secunde cu
gura deschisă, de ajuns cât limba nărăvaşă să-i atingă inima secată, ferită
mult timp de frăgezimea şi răcoreala vreunui cuvânt. aşa se întâmplă că Mutmú deveni cel mai volubil şi cel mai inteligent locuitor
al ţării-n care locuia singur, iar păsările care treceau în zbor adormeau şi
învăţau în vis acea limbă sălbatică, de nerostit până atunci, multiplicatoare
de necazuri şi dătătoare de întuneric în sufletul oricui o folosea. astfel se
înnegură întreg ţinutul şi numai o lebădă guralivă supravieţui, urmaşele ei
lăsând cu limbă de moarte câteva litere din acea fiară lingvistică periculoasă
doar prin simpla ei amintire.
se zvoneşte că dacă poţi imita
cântecul unei lebede atît de bine, încât ea să încuviinţeze un jam session, vei
dobândi înţelepciunea, dar şi otrava acelei limbi nenumite.
tablou: Jehan Calvus
tablou: Jehan Calvus
poţi imita cînecul unei lebede doar o dată în viaţă, de preferat cît mai tîrziu; însă unii emit nişte sunete atît de discordante, că ar îngrozi pînă şi o lebădă răguşită; personajele tale supra-realiste mi se par din ce în ce mai interesante; de exemplu Mutulică ăsta.
RăspundețiȘtergere
Ștergere(am înţeles că sindromul LBD e pentru unii imitatori ai lebedelor :)
de la limba mutmuică o să ajungem la un jam-mutmut-session care o să sperie lumea din junglă :)))
RăspundețiȘtergere
Ștergerelimba mutmuică cere şi o terapie jung(l)iană :)