Dicţionarul fiinţelor visate (IV)

Temposora – la vârsta de 44 de ani, sora ei mai mare avea 41. asta fiindcă  atunci când Temposora avea 20 de ani, iar sora ei 27, se sfăuiră să mai aştepte 7 ani pentru a fi de aceeaşi vârstă, pentru că o dată în viaţă un om avea dreptul să oprească timpul numai pentru el dacă voia să fie ajuns din urmă de o altă persoană cu 7 ani mai mică. dar dacă foloseai această poticnire temporală, iar altcineva te chemă să-l ajungi din urmă, legislaţia impunea o liturghie prin care se făcea juruirea lepădării de astfel de opriri ale timpului şi, simultan, se aplica o pedeapsă viitoare, care trebuia asumată peste 100 de ani de la depunerea legământului.

iar persoana care fusese aşteptată 7 ani, în cazul în care era chemată a două oară să ajungă din urmă pe altcineva, avea îndatorirea să recupereze, peste încă 7 ani, câţiva ani (între 3 şi 5) în spaţiul fără zi şi fără noapte, dar avea şi îndrituirea să abolească această perioadă, faptă care urma să-i aducă o sancţiune de 9 ani; însă libera alegere, după cum se observă, era chiar liberă, cu toate că unii o calificau drept îngrădire – aici depindea de unghiul de vedere al calificatorului, dacă venea din trecut sau dacă era cel încremenit în prezent. căci  pentru fiecare dintre aceştia aplicarea legii se resimţea altfel, şi ce însemna pentru unul libertate, pentru altul era un întuneric fremătător şi vioi.

astfel Temposora şi sora ei căpătară acelaşi număr de ani şi s-a întâmplat ca amândouă să fie chemate s-o ajungă din urmă pe o verişoară a lor mai mare cu 7 ani decât ele. cum legea împietririi în timp se aplica diferit, peste 14 ani Temposorei i se adăugară 3 ani (penalizarea minimă), adică anii ei se înmulţiră cu trei. aşadar, Temposora avea 44 de ani când sora ei mai mare avea numai 41.