Surprizele alfabetului vrăjitoresc

       La ora 31 după ceasul meu de tavan, am primit vizita orbului recrut de viitori vrăjitori ghiduşari. Ciudat nu era faptul că avea trei picioare, şi că două dintre ele erau invizibile. Am stat nemişcaţi câteva ore, timp în care m-a analizat prin intermediul unei respiraţii sacadate, independente de el, la rândul ei având o gură doar pentru situaţiile-n care respira uşurată. Apoi recrutul mi-a spus că trebuie să învăţ limba, dar mai cu seamă alfabetul vrăjitoresc, acela care înseamnă mai mult decât vorbirea exterioară şi interioară la un loc.

- Nu-ţi fie frică, a rostit recrutul, numai cei văzători întru toate pot avea parte de lucruri nedorite.

- Cum adică? l-am întrebat nedumerit.

- Ceea ce nu înţelegi acum ai înţeles mai demult, pe când nu reuşeai să înţelegi propria neînţelegere.

Mă dumirisem cât de cât în urma acestui răspuns pe înţelesul firii mele înnodate cu fire dintr-un pulover întors pe dos şi am continuat să-l întreb dacă nu cumva văzul meu e prea puternic penru spaţiile interioare întunecate.

- Nu, mi-a răspuns, văzul periculos de pătrunzător şi nefast e doar pentru zonele exterioare. Însă, pentru siguranţa tuturor, o să-ţi fac un test.

Astfel, m-a pus să-mi rotesc ochii prin pădure (locuinţa mea de sticlă se afla în mijlocul unei păduri despădurite) şi să-i spun care e primul lucru pe care-l văd.

- O bufniţă albă cu un ochi negru şi celălalt nevăzător.

Recrutul s-a speriat foarte tare auzind cuvintele mele:

- Sauribalic, s-a întâmplat ceva extraordinar. Nu credeam că eşti în stare să mă vezi tocmai pe mine, cu atât mai mult cu cât ochiul negru nu mi l-am văzut niciodată.

       Aşadar, am descoperit văzul doar-pe-jumătate, iar de acum înainte voi putea veni la întâlnirea persoanelor invizibile pe interior.

De bucurie am sărit să-l îmbrăţişez, dar recrutul s-a transformat într-un ochi uriaş care m-a înghiţit. M-am trezit imediat într-o încăpere unde mă aştepta mătuşa Zebră împreună cu trei necunoscuţi între ei. Pe tabla unei uşi imense, cu o broască râioasă de cheie în mijloc, a desenat un S întors, iar eu am ştiut că semnul acela reprezintă prima literă din alfabetul vrăjitoresc (asta însemna că trecusem testul pe care mătuşa Z mi-l aranjase prin întâlnirea cu recrutul).

- Şi astfel, a zis mătuşa, astăzi ai învăţat întregul limbaj.

- Nicidecum, i-am replicat. Mai trebuie să descopăr şi celelalte semne.

- Nu, dragul meu, alfabetul vrăjitoresc e format dintr-o singură literă, însă una care nu se sfârşeşte niciodată, oricâtă cretă şi cerneală ai consuma.

       Mi-am dat seama că era mai greu decât îmi închipuisem şi că-mi va trebui o viaţă prelungită pentru a stăpâni limbajul acesta nestăpânit.