Ghidul ghiduşiilor

tot ce spuneam era alb-alb, era bla-bla,
genele precum cozile de vulpe argintie te desenau
tu te puteai oglindi doar în laptele din oală
şi era cu atât mai hilar cu cât stăteai serios în noaptea aceea care-şi întorcea cu două degete mustăţile de pisică tărcată
ai adus ciuperci, mulţi bureţi, i-am înghiţit
pentru că altfel nu puteam absorbi albul
peste inimă ai pus o sugativă cu o pată de cerneală
sperai să se facă totul albastru
dar s-a transformat într-un alb astru
care ne-a luminat şi mai puternic, ne dispăruseră ochii
nu însă şi interiorul proaspăt vopsit;
am alergat până-n ţara unde totul era cu susu-n jos
acolo trăia stafia negustorului cinstit ce juca alba neagra cu dungile unei zebre
aveam dreptul la o singură încercare, şi aceea negreşit greşită
mi-era aproape imposibil să-mi dau seama doar pipăind
noroc că ţineam sub limbă un strop de lapte 
cu care-am stropit dungile
atunci negustorul s-a înfuriat, căuta cu disperare 
un suflat cu evaporare pentru a-şi recunoaşte propriul joc
am strigat repede „negru”
„e greşit!” a spus el c-o voce de spân răguşit;
scăpasem, am ajuns înapoi în casa ta cu acoperiş de păpădii pietrificate
ne reapăruseră ochii, însă li se încurcase ordinea, cu stângul vedeam în locul tău, iar tu cu dreptul puteai să vezi aşa cum te privesc eu de la spate
de-atunci pentru amândoi într-o parte e zi când în aceeaşi parte e noapte.