sâmbătă, 30 aprilie 2011


căluţii de mare cu hramuri negre se adăpau din ochiul de apă din ceafă, unul din ei ciugulea ca dintr-o rană cu dantelă din caise, armăsarul-ţânţar avea spumă de mare la gură, tot acolo încăpea bine cuvântarea precum o mură, stăteam pe un scaun din hurmuz cu spătar în loc de picioare, mă făceam tot mai mic atunci când grăjdarul oblojit trăgea obloanele la somnul dinainte de culcare, aveam nişte pereţi verzi iar între ei mă puteam întoarce pe dos, nu mai simţeam nevoia de piele şi nici de os, de inimă îmi legasem firul de telefon, deasupra mea locuia un domn, îmi apăsa pe torace, purta în loc de cap un muşuroi de albine fără ace,
ne strigam nechezând, ieşeam dintr-o carapace în care furnicile tocmai intrau pe rând, el mă întreba cum să facă să scape din el ca un preot dintr-un bordel, eu îi împleteam coada calului pentru o nouă vrăjitorie, însă pentru asta îmi trebuiau coperţile cărţii de identitate de la o primărie, mai mult decât atât şi mai puţin decât altceva, mă aflam într-o oază de lumină în mijlocul deşertului, iar instituţia cu pricina nicăieri nu era, aşa că am fluierat cu glasul din vis, mi-am pus pielea de crocodil adormit, îmi schimbam perechile de pantaloni bufanţi ca-ntr-un cadril, am apucat un cuţit, l-am şlefuit pe marginile fierului de călcat fabricat din argint, am tăiat apoi cozonacii cu stafiide şi amigdale, mi-am dat seama că muncisem degeaba, fiindcă strălucirea făinii avea doar un singur lambert, lucru pe care mi-l repeta, de pe umărul stâng, papagalul lui Flaubert, mi-a părut rău că trebuia să-l las la suprafaţă, m-am urcat într-o batisferă şi-am coborât în apa ceţoasă, caii se grăbeau s-ajungă unde îi aştepta mai marele opaing subacvatic fără un picior, voiam să-i pun în schimb o torţă dăruită de un lampadofor, dar cum şi-a lipit-o de corp, pânza molatică a luat foc, deoarece apa tocmai secase de-i venea gheruţei motanului de mare până la mijloc, am fost socotit numaidecât impostor, noroc cu nişte da vinciuri dintr-o navă de care m-am agăţat de zor, hergheliile rămase în spate începuseră să-mi roadă din coate, îmi târam mâinile ca nişte parâme, catargul se arăta precum o targă ce mă ducea din nou spre lume.  

2 comentarii:

  1. :)de fapt, după peripeţiile astea am făcut o masă a dulciurilor, surpriza fiind chiar torţa de ciocolată. dar şi tortul vrăjitoresc mesmic ar fi fost mai mult decât potrivit!!:)

    RăspundețiȘtergere