vineri, 11 martie 2011

  Ploaia by sauribalic



pusesem un semn de carte la amiază. a doua zi voiam să-ncepem din acelaşi loc unde florile fac o cocoaşă mică, iar copiii fioroşi ai furnicilor alunecă pe tulpina ca un tobo-gun îngheţat de frică. în grădină, lucrătorii porniseră maşina de cusut stropi pentru a fabrica umbrele. nu făceam altceva decât să măsurăm distanţa dintre vise şi să tăiem, acolo unde era nevoie, cu o foarfecă alcătuită din trei braţe (care mai mult îmbrăţişau decât răneau, şi totuşi nu m-aş fi lăsat abandonat pe vreuna din lame, chiar cu riscul de-a rămâne ursuz şi nedezlipit de mine).
s-a dat alarma atât de tare, că ne-au sărit cojile de nucă de pe cap; pe noi ne confundase cineva cu nişte sâmburi amari, punându-ne-n borcane de dulceaţă. mai întâi ne-a conectat la o hidropriză şi ne-a verificat cantitatea de apă. apoi a coborât în noi găleţi dirijate cu o oglindă vopsită, pescuindiu-ne păstrăvii-fântânel. eu n-am vrut să-l dau sub nicio formă pe al meu, fiind astfel nevoit să-mi părăsesc locuinţa şi să mă mut într-o nucă de cocos. numaidecât am dat de necaz,
deoarece un muzicant tocmai avea nevoie de un maracas.
după câţiva ani ne-am întâlnit în faţa unei pulberării. de la o bere, unul s-a făcut pulbere; noi, ceilalţi, stăteam cu ceşcuţele în mâini, aşteptând să ne fie umplute, când primul venit ne-a anunţat că din cauza producţiei de umbrele s-au epuizat stropii de ploaie.
atunci din genunchi a-nceput să mi se verse apa şiroaie.

38 de comentarii:

  1. aaa, ştiu eu cine v-a confundat da' nu pot să zic. în schimb am putea să-l omorâm pe respectivul.
    ps: noi am fi pescuit semnul de carte.

    RăspundețiȘtergere
  2. a... cum ai ghicit despre semnul de carte! ajunsese, din drum, pe la jumătate. îl pusesem negreşit să văd cât mai am din mine până la sfârşit.

    (ce bine! noi am încercat să-l împuşcăm cu pistolul de lipit palme, dar degeaba:(
    însă s-ar putea să reuşiţi, fiindcă am văzut că sunteţi experţi în tortúri cu dulceaţă)

    RăspundețiȘtergere
  3. imi vine deja si mie sa cant la maracas ...

    RăspundețiȘtergere
  4. mie-mi vine să cânt la cuţit!

    RăspundețiȘtergere
  5. :))

    mesmeea cuttita@
    maracasul o să-l rostogolim până la blogul mesmeios.
    noi mai avem destule nuci mici – sunetul lor muzical în perete ne place foarte mult :)


    @ora25
    chiar voiam să te rugăm să ne-mpruţi cuţitul acela. pentru ospăţ, am fiert într-un cazan notele, am lăsat compoziţia muzicală să scadă până s-a legat într-un legato de prelungire, iar acum n-avem cu ce le decoji :(

    RăspundețiȘtergere
  6. nici nu ştiam că se pot decoji, noi de obicei le luam cu ajutorul unui coc de raţă pe care apoi ni-l puneam sub cap ca să avem insomnii de cu dimineaţă. aţi făcut cremă de cobzahăr ars? :(

    RăspundețiȘtergere
  7. ...mai mult pârjolit decât ars, fapt pentru care ne-a ocărât o ocarină :(
    acum pregătim o dulceaţă de mandoline şi un corn englez pentru cavităţile bucale conice.
    O, boi, ce muncă la desertul ăsta!

    RăspundețiȘtergere
  8. :))
    ce idee bună!
    nu uit însă să povestesc cum am încercat odată aşa ceva, pe nişte beţe de frigărui, cu nuci de cocos, dar au ieşit păpuşi cocosate...:(
    acum însă cu puţin ajutor, sigur o să reuşim :)
    numai să ne ferim de spărgătorul de nuci, am auzit că ne dă târcoale...

    RăspundețiȘtergere
  9. :( of, am observat că ocarinele cu asta se ocupă. http://www.youtube.com/watch?v=tNjLkVGLFAQ . nu merită luate în seamă. dacă vreţi, le puteţi închide în iepurele care cântă la ogoi.

    RăspundețiȘtergere
  10. :))
    să ştii că ne-a plăcut cum făceau echilibristică pe coarda de chitară. cred totuşi că o să-i chemăm la ospăţ, mai ales că Hunter sigur o să vină cu un vânat. sper că nu te deranjează şi o să ai răbdare să ne asculţi puţin cântând la (z)bucium.

    RăspundețiȘtergere
  11. :) întâi am să vă înregistrez bine de tot şi-apoi am să fac play-back pe la rotocolţuri.

    RăspundețiȘtergere
  12. :)
    îmi place furtişăgalnicul de tipul ăsta. numai să fii atentă, că eu am încercat cândva, dar mi-a ieşit play-forward - eu cântam înainte, şi negativul după:(

    RăspundețiȘtergere
  13. :)) sper că ai ajuns primul!

    RăspundețiȘtergere
  14. ooo... de departe:)
    am primit premiu câteva uklulele şi un nou faninge. dacă vă iese piesa, vi-l fac cadou, e mai potrivit pentru iglu.

    RăspundețiȘtergere
  15. :) mulţumim. dacă nu ne iese, ce cadou ne faceţi?

    RăspundețiȘtergere
  16. :) atunci chiar un premiu special: un Trianiglu lovit cu o baghetă magică!:)

    RăspundețiȘtergere
  17. :) cee biiine c-am ştiut! :)

    RăspundețiȘtergere
  18. :)
    oricare ar fi cadoul, te aşteptăm la Gala cu iglumini şi specialităţi de zăpadă muzicălită, unde vom dansa cha-chaw şi porumba:)

    RăspundețiȘtergere
  19. bine că m-ai pus în gardă, să-mi iau peruca din mătase de porumb şi să-mi pun mănuşi pănuşi. la cha-chaw sper să mă descurc cu mişcările de coadă. :)

    RăspundețiȘtergere
  20. :)ce inspirat exerciţiu!, pentru că toate partiturile după care vom cânta au trimiteri da coda. adică se-nvârt în jurul cozii :)

    RăspundețiȘtergere
  21. :) or să se învârtă în jurul cozii până o s-o circumscrie complet. :) nici nu vreau să mă gândesc pe unde o să scoată coada cămaşa.

    RăspundețiȘtergere
  22. :)
    hm... va fi destul de greu. mai degrabă îşi va scoate cămeşa de păr.
    a sosit şi Circul Circumscris în Sauritania!

    jucăm şotronul cu cortazaruri aruncate în căsuţe!:)

    RăspundețiȘtergere
  23. nici poveste, aici se joacă o şopronie.

    RăspundețiȘtergere
  24. la fix! oricum, era pregătitc cadrul pentru un astfel de joc. vă aşteaptă deja un sopran, iar în dreapta, pe masă, o să găsiţi găsi vinul fără vină adus din Sopron. apoi, fireşte, va începe (h)ora!

    RăspundețiȘtergere
  25. apoi aveti energie sauribalica inzecita! :)
    a mea e cam injumatatita, din pacate
    (de-aceea nu tin pasul)

    RăspundețiȘtergere
  26. adevărul e altul şi-o să-l spun numaidecât. de fapt, noi suntem în perioada Marelui Ospăţ şi avem câteva licori îmbujorătoare din petale de bujori şi o specială părăjitura-vura. pentru oaspeţi, am amenajat un întreg oraş, Sauribailar, astfel că Mesmeea Cuttita e poftită aici (fiindcă energiile ei ghiduşăreşti sunt cunoscute pe de-a-ntregul!). se va cânta blues, aşa că vom trimite un autobluz până la uşa blogului mesmeios :)

    RăspundețiȘtergere
  27. eu mi-am dat seama de multă vreme: când mesmeea spune că nu ţine pasul, se dă alarma atât de tare încât cojile de nucă se lipesc repede peste miez. sunt sigură că e o rostire vrăjitorească despre horele şoarecilor pe masă, când pisica nu-i acasă. :(

    RăspundețiȘtergere
  28. :)în cojile de nurcă am pus un vizon care să se uite pe vizor dacă vin pisicile mai devreme acasă, aşa că nu avem motiv de îngrijorare :)

    RăspundețiȘtergere
  29. nu ştim ce să zicem :( taxidermia asta de Nurcia şi şi.. credem că e casa pisicilor totuşi... ne-am înspăimântat etrusc.

    RăspundețiȘtergere
  30. nicidecum să nu fie casa pisicilor!
    acum, când avem nevoie de cât mai multe mijloace de transport pentru pasagerii înspre Sauritania, dar nicicând înapoi, e binevenit taxiul ăsta. Mai avem şi o altă firmă, taxi termia, cu autoturisme foarte călduroase pentru fiinţe frigu-roase.

    RăspundețiȘtergere
  31. tocmai am mancat o felie de tort clujevit (care avea bobite sauribalice enigmatice), dar inca tot nu am prins puteri...

    RăspundețiȘtergere
  32. :)))
    dacă nu sunt bobiţe contrafăcute (fiindcă s-a mai plâns cineva de aşa ceva:(, atunci or să-şi facă efectul în timpul somnului. deoarece am uitat să spun, chiar când merg pe coarda de chitară funambul,
    aici pe blog sunt somnambul.
    pentru a mă transporta în astfel de situaţii, mă ajută un somnar, iar atunci iau cu mine chitara hidroacustică.
    aşa că mesmeea cuttita, dacă şi numai dacă bobiţele vor fi fost împletite cu iţe adevărate, va avea un somn ghiduşit!:)

    RăspundețiȘtergere
  33. biiiineeee, atunci eu am să-mi extrag gheara intercostală în integralitatea sa şi am să o astup cu pernuţa din arici bont căci mă înjunghisea la fiecare codă. i-am oprit mesmundei restul de tort şi am luat doar feliuţa cu lumânare, urmând să suflu în ea până-n pânzele albe.
    ps - da' felia mea are babiţe în loc de bobiţe, e normal?

    RăspundețiȘtergere
  34. :))
    nu te îngrijora. de fapt, sunt nişte gastropoduri special puse acolo pentru a le mânca după ce treci pe ele.
    lu’ mâna rea ar trebui să-i spui să stea departe de felia de tort. o să ţi-o înşface de tot :(

    RăspundețiȘtergere
  35. saurmâna pentru masă! mâna cea rea a fost împământată cu flăcările-n nisipul cu cioc de struţ, pentru a ajuta la pregătirea cafelei.

    RăspundețiȘtergere
  36. :)ce-mi place cafeaua asta, mai ales că e depozitată în marsupiul cârtiţelor marsupiale, de unde struţul ia un cioc pentru o ceşcuţă

    RăspundețiȘtergere