joi, 5 august 2010

























În vis, mâinile care ating ziua de mâine sunt netrebuincioase.

10 comentarii:

  1. În realitate, visăm cu mâinile atingerile zilei de ieri

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact! În ziua ieratică sunt, de fapt, mâinile noastretrebuincioase. poate divagati ştie vreo licoare pentru revisarea noastră...

    RăspundețiȘtergere
  3. Licoare este ceva ce licorna are. Un leac de depănarea de-a-ndoaselea a visului, spre revisare

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce bine că El divagati e şi depanator, şi depănător de vise. Am chiar acum un revis ce are forma cornului unicornului. Asta numai datorită licornii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta, sau datorită cornului care se răsuceşte într-o înterminabilă spirală ascendentă pe care revisul se înfăşoară strâns, strâns, ca un plâns.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acum înţeleg diferenţa ademenitoare dintre visul culcat şi cel ce stă-n picioare. Ultimul e, acum ştiu, un revis, de care spui că se-nfăşoară ca plânsul. Primul e, desigur, dezlânat ca râsul. De n-aş fi ştiut acest joc, nu m-aş fi ales cu licoarea unui inoroc. Oare o extista şi replâns şi rerâs? Sau acelaşi râsu-plânsu n-ar putea fi refolosit...

    RăspundețiȘtergere
  7. Doar adunând cu un fir de iarba mâtei fiecare chicot în parte, fiecare oftat, fiecare lacrimă şi împletindu-le în coama licornei ca să le reclădească ea, visându-le

    RăspundețiȘtergere
  8. Atunci şi revisele au caracter: unele se dedau la cel mâţălos, ca un ţuţăr amoros, altele la cel mâţovenesc. Şi toate astea cu fir de iarbă se-mpleticesc. Îmi place licorna visăreaţă. Oare e din aceea care trăieşte-n Ziua fără dimineaţă?

    RăspundețiȘtergere
  9. În noaptea fără dimineaţă
    franjurată doar de ceaţă
    în ritm de frunză şoptită
    sub o lună uluită
    trece licorna visătoare
    cu coama albă, o boare
    spre izvorul dintre stânci
    cu ape negre, adânci.
    Calcă moale peste flori
    (petalele îi dau fiori)
    însoţită de o buhă
    cam holbată şi nătângă.
    Calcă uşurel în luncă
    cu polen până la crupă
    scuturând coama alene
    lacrimi cad şi ofuri grele
    chicotiri se-aud plăpânde
    şi cu gene lungi şi ude
    licorna visează zorii
    şi zborul privighetorii.

    RăspundețiȘtergere
  10. :)E un zbor cum nu se poate! ape negre ca de lapte, la trăsură înhămate,
    zorii îi împing din spate. pentru vârtejul de noapte, caravana dimineţii neluminate
    coboară cu eşarfe colorate.
    Înfăşurat în mersul care s-a dus, visul se va năpusti de sus, cu alfametrul instinctelor nenăscute ne va măsura tot ce vreodată i-am spus. Licorna îşi va pleca urechea spre norul de praf ceresc. Aici sunt cuvintele care întineresc; la sfârşit ne vor da în scris că tot ce retrăim e un revis.

    RăspundețiȘtergere