Cinci feluri de fiinte si instrumentele lor muzicale

Fiecare ființă nenumită în spectrul roșu al existențelor clare

conține un instrument muzical.

Unii au spus, previzibil, că ursul panda, și nu ursul polar,

are o pandoră acordată în mi bemol.

Însă nu-i așa ușor.

În această tonalitate numai caii cu dungi de zebră pot rezista;

cât despre pandoră, specialiștii declară că e un instrument care nu poate cânta

decât în prezența unei stări ronțăite de o albină.

Zumzetul ei ar prepara mierea din fructele nemulțumirii înotând într-un stup de lumină.

Bufnița cu urechi de pisică, cea căreia i se vede, sclipitoare și verde, vocea mică,

Are o tubă în cea de-a doua inimă sublunară.

Știu, e o făptură mai rară,

născută o dată dimineața și a doua oară mai pe seară.

Între la-ul arcuit un ton mai sus și sol-ul alunecos pe două râuri suprapuse

Trăiește o jumătate de pian confundat cu o prăjitură cu frișcă și ciocolată

de către o amigdală gurmandă într-un acces de tuse precum o turmă de ploi licitată de o călugăriță dezhidratată.

Revendicările din partea unui gol în creștere nu l-au dezmoștenit pe Neajunsul cu vibrații de ape

Astfel că jumătatea de pian i-a rămas drept totem de prima bătrânețe. Cât despre clape

Prea puține pentru a fi folosite

I le-a dat unei ursitoare ursite

Să prevestească, pe voce de cap și de picioare,

Numai notele ba de jos, ba de sus ale unui destin în destrămare.

Carabiniera-statică poate fredona doar sunete izocrone

În genul săbiilor neascuțite din sentimentele monotone

Și pentru asta, instrumentul ei geamăn e o singură notă scurtă pe scara unei lăcuste depresive

Mulți economiști au încadrat fenomenul la înmulțirile recesive

Ceea ce i-a contrariat pe nihiliștii cu pântece de staniol

În special pe un scriitor spaniol

Spuneau ei că depresia, chiar dacă duce specia înapoi, într-o nesfârșită noapte,

E anihilată de sunetul repetitiv al carabinierei care te împinge de la spate

În orice caz, nota a rămas deocamdată într-o stare ambiguă și suspendată

Pe cerul gurii unei altiste cu vocalele înndodate de coada roșcată.

Cufărul-cu-mâini-imprudente, din lemn tânăr, aromat și ros

Mărturisit, într-un fel aproape perceptibil, într-o scorbură de chiparos

Ascunde în el un psalterion,

spre mirarea punctelor de suspensie (am zis prima dată sceptice) cu papion

care nu conțin decât un clavir minuscul, ciupit în straturi milimetrice, fără surplusuri de inventivitate.

Psaltirul e compus din literele c, o, a, r, d, e tăiate dintr-o carte

Din care se citesc incantații și liturghii cu gust de bijuterii din aur învelite în piersici necoapte

Din cauza acestor însușiri umezite în suflarea beznelor oraculare

A avut cufărul o mare supărare

Fiindcă stalagmitele cu aripi liliachii veneau de departe

Să li se deschidă  magia cu nuanțe de gri din împricinata carte

Și să le dezlege de friguri și de blesteme ba violete, ba cafenii

Numai că, din greșeală, un cuvânt citit invers le topi

Cufărul se mai alese cu reputația pătată

Și de la cafeaua din mâna unui violonist epileptic, furios că tocmai Partitura Senzațiilor rămăsese necântată.

Cât despre alte făpturi și instrumentele lor identitare

Cum ar fi hapsicordul lipit de inima labirintului fără scăpare

Sau dulcimerul unui călător, și el tot spaniol

Sau bagheta isihastă și cembalonul zburător

Se pot auzi limpede atunci când o cheiță de tinichea

e rotită în același timp înainte și înapoi

de un ied a cărui blană rezonează  la sunetele înalte de cimpoi.