Focold

Focold - era un foc neliniştit, cu marginile vâjâietoare ca un naiqab pe o stafie energică. În clipele când lâncezea dincolo de fierbinţeală, fulgi de nea scăpărau din chibritul anesteziat de ger. Dar şi când gravitatea şedinţelor de piromanţie se-nverşuna, acele de geaţă ale ariciului polar se aprindeau în flăcări devoratoare.

Mama focului locuia pe-atunci într-o scorbură stelară, mânecile ei dantelate atingând psihicul soporific al astronauţilor căzuţi în picioare - expresie peiorativă care descrie neputinţa de verticalitate răsturnată -. Mama focului purta în permanenţă o burqa străvezie prin care vedea partea de nevăzut a lucrurilor ascunse – capabilitate contestată fără vlagă de logicienii înflăcăraţi, motivul fiind simplu precum oglindirea unui ciclop într-un ochi de apă, anume că partea ascunsă din lucrul ascuns ar trebui să fie observabilă, ci nicidecum invizibilă -. Însă de mama focului se temeau toţi, inclusiv teoreticienii vârtejurilor din inimile înzăpezite, ceea ce îi aducea acestei prezenţe materne prestigiul probelor de foc existenţiale. Şi cum exigenţa certitudinii nu înlocuieşte - nici pe departe - premisa îngăduitoare a greşelii unanim acceptate, nici mama focului nu se supunea regulilor limpezi.

Tatăl focului era de-o răceală sfâşietoare, momentul crucial al destinului său fiind în urmă cu câţiva ani căldură, atunci când fusese prins că lua o stalag-mită pentru a se mai răcori, lucru esenţialmente interzis în ţinutul pârjolitor.

Astfel, cu un trecut incandescend şi cu o realitate împotmolită precum aripa fluturelui spaţial în mijlocul cometei de smoală, Focold îşi pierdu de bunăvoie memoria şi rămase o simplă umbră luminoasă pe care se poate trece pâş-pâş de la o lume la alta fără desluşirea cusăturii dintre ele.