Ciudăţeniile cărţii îmbrăcate-n trup de veveriţă (o carte din biblioteca din Sauribalia)

          „Ciudăţeniile cărţii îmbrăcate-n trup de veveriţă” este una dintre cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit. Încă de la încept te cuprind însingurarea sfârşitului, teama şi certitudinea, agonia şi greaţa în faţa gândului că totul se va termina nu peste mult timp. De aceea începi s-o citeşti ca pe un lucru autointerzis, iar pentru fiecare atingere a paginii te pedepseşti aspru, lipindu-ţi de ochi pergamentul lumii reale – e de ştiut că lucru mai înfricoşător nu există, iar pe lungă durată devine un mod de viaţă  izolat de cealaltă parte a ta. Or tocmai despre partea cealaltă este vorba, dar, ce groaznic, nu poţi citi decât un cuvânt la un interval de câţiva ani!

          Însă eu am ajuns la capătul ei, fireşte nu citind-o, ci intuind-o, scriind-o eu uneori, alteori lipind în ea pagini din alte cărţi geniale. Dar nu, nu asta trebuia să spun. De fapt, nici nu s-a întâmplat aşa. Uitaţi că am strecurat un adevăr cât de mic în această recenzie viscerală a unei cărţi pe care n-am citit-o. Astfel că n-o să mai folosesc de acum înainte adevărul gol, plicticos şi exsanguu pentru a încerca să conving pe cineva – fie el chiar auctorele însuşi al acestei minunate scriituri.

         Cum spuneam, „Ciudăţeniile cărţii îmbrăcate-n trup de veveriţă” este nu o carte despre o veveriţă, nici o veveriţă despre o carte, şi o cale spirituală ce seamănă mai degrabă cu un elefant în blană de veveriţă. De ce apare totuşi  în titlu cuvântul "veveriţă"? Ei, în asta constă cheia metafizică a acestui poem-roman, pe cale de dispariţie în sufletul celor care-au avut nesăbuinţa să-l citească integral şi pe cale de eternă apariţie în mintea acelora care doar l-au intuit. Căci veveriţa e simbolul răsturnat al elefantului cosmic, ea devenind astfel o cosmicizare a sufletului activ, a naturii săltăreţe şi participatoare a oricărui spirit superior prin însăşi existenţa lui inferioară altor fiinţe superioare, dar inferioare primelor în privinţa spiritualităţii superioare, inferioară şi ea sferelor superioare ale cunoaşterii spiritualităţii superioare absolute. Astfel veveriţa e microcosmosul elefantin, e pânza de păianjen îmbogăţită şi îmblănită, e saltul în interior, în interioritate, latura noastră masculin-activă recunoscută ca atare prin aceea că la un moment dat devine feminin-pasivă în raport cu altă latură masculin-activă, care la rândul ei poate fi masculin-pasivă la întâlnirea cu o latură feminin-activă, aceasta din urmă fiind asociată de multe ori cu însăşi latura feminin-masculină, chiar dacă ea nu e în fond decât o parte a noastră feminin-feminină la capacitatea ei masculină absolută.

          Iar veveriţa tocmai asta face, unifică toate forţele exterioare şi interioare şi, printr-o săritură în noi, reuşeşte să introducă înăuntru elefantul, ea însăşi transfigurându-se în elefant odată ce a ajuns la capătul călătoriei interioare. Este fascinant cum autorul, cu pretinse puteri vizibile în mod vădit false, reuşeşte să strecoare în fiecare dintre noi veveriţa, aducându-ne la obezitatea invizibilă, dar nu mai puţin reală, a îmbogăţirii noastre cu un ditamai elefantul.

          Singura parte riscantă e că la jumătatea cărţii ţi se prezice moartea, care va fi odată cu terminarea ultimului capitol, iar sfatul îndreptăţit al autorului e acela că în fiecare zi trebuie s-o iei de la încept, nu numai prefăcându-te, dar chiar convingându-te că e prima oară când o citeşti.

          Vă spun sincer că o astfel de carte se citeşte cu ochii închişi şi cu sufletul într-o lume invizibilă. Dar garantez că va fi o experienţă fascinantă, o înjumătăţire a trupului fizic, începutul dematerializării, în orice caz un lucru desăvârşit.