se făcea că nu era nimic real şi-l recunoşteam din prima, totuşi aveam şi îndoieli din pricina cozii lui făcute din diamante prefăcute-n cărbuni, asta nu se putea, numai muşcătura încleştată a râsului te face să arăţi schimbător şi impur, devenise totul prea complicat, am vrut pur şi simplu să arunc demonii, i-am strigat pe rând, însă ieşeau ţinându-se de mână, speriaţi, cu ochii închişi pe jumătate, privindu-mă de jos, de la înălţimea gurii, cel mai mic dintre ei avea sprâncenele pline de ciocolată, „nu, nu!” mi-am spus, „rezervele de dulciuri să rămână la locul lor!” şi l-am trimis înapoi. aşa am făcut până la urmă cu toţi, fiindcă ba vomitau note muzicale, ba îşi lingeau de pe mâini mierea rămasă de la jertfele ghiduşare cu stafii făcute din sare de mare, unul chiar scotea uneltele pentru deconstruit, ceea ce mă lăsa gol precum o balenă întoarsă pe dos, îi aveam din nou nealteraţi, eram în siguranţă când deodată am alunecat şi-am intrat cu urechea într-o conductă de apă, îmi limpezeam gândurile, lăsam visele să se-agaţe de rădăcinile copacilor oceanici, era o desfătare, dar demonii uitaseră că-i ţineam pentru a mă ajuta, fără a întrece măsura, şi s-au înnoit, au devenit oameni, căutam o salvare, „uită-te-n sus”! mi-am strigat, „vezi pinul?”, am intuit ce urma şi mi-am reţinut sus-pinul, mă îndemnam în continuare la cele mai groaznice lucruri, dar am rezistat până la capăt, ştiam că e de fapt vocea oamenilor de interior care ar face, pentru o dispreţuită recunoştinţă, din margini rulouri şi din jocuri cutiuţe muzicale dezacordate.
am văzut afişul, da' cred că secretaurul literar a uitat să treacă ora ghiduşiei, locul şi ce e mai important, distribuţia, capul de afiş, care văd foarte bine că e cam întors pe dos. Capetele astea de afiş şi-au cam luat la purtare romburile! hmm...
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergereintr-adevar, secretarul litinerar le-a scris pe toate pe ceafa capului de afis, in special ORL de plecare, pentru a nu ne ciuli urechile iepurelui din joben, urmand sa fim luati prin surprindere de acest eveniment repetat si inexistent, creat in arle-chinul nefacerii. bineinteles, almanahe primeste o invitatie la locul foarte frumos amenajat, situat intr-un colt-alb; intrarea e ingradita de Marea Gradina sauritana, iar spre loja se poate urca numai pe scarita din ureche:)
am o reclamă ţie: secretaurul literar n-a trecut ora ghiduşiei şi spaţiul prielnic des înfăşurării în tROMBă; nu prea-şi face graba stricând treaba, ovăz bine...şi cred că aveţi o problemă cu capul de afiş.
RăspundețiȘtergere...iar eu cu ORL la care comentez...nu mai pun la socoteală că par un almanahe papa...gal! :)
RăspundețiȘtergereaaa... cât mi-a luat să-nţeleg problema capului de afiş. asta din cauza faptului că noi, sauritanii, mergem numai în mâini, aşa că la noi răsturnarea e condiţia firească. dar bine că m-ai atenţionat. o să fie mai greu să-ndrept totul, mai ales că pe aici tertipografia e şi ea cu susu-n jos. să mă anunţi când vezi că a revenit la anormal. eu o să plec degrabă, numai să-mi pun mănuşile cu crampoane, că e tare alunecos drumul ăsta pe care voi porni:(
RăspundețiȘtergere