joi, 29 septembrie 2011

ne-am dus la spectacol, eu stăteam în primul rând din cele invizibile, iluzionistul scotea şopârle din pălăria şarpelui, jonglerul arunca zilele care lipsesc şi-i veneau în jos zilele care sunt în plus, numărul lor se-nmulţea continuu, i-au crescut atât de multe braţe, că a ajuns la încremenirea copacului, cineva trebuia să-l înlocuiască, pentru copiii aceia sauribalici care plătiseră biletul cu jumătate din amintirile lor m-am dus şi-am început să mă antrenez, cum mă concentram şi mă uitam în aer la mingile şi golurile care urmau să fie aruncate, am intrat în samjama, mă gândeam şi levitam şi spectatorii aşteptau dezamăgiţi, am strigat tare în interior, am primit răspuns de la urechea-nucului, totul era simplu, nu trebuia decât să mă nimeresc în pirueta potrivită, de la inactivitate la rotire, cu rochii largi ca cele ale vântului puternic ce umflă pânzele de pictură; era nevoie ca pirueta să fie măsurată cu girueta, ca nu cumva să fac vreun efort împotriva vântului, mevlevul ghiduşar care avea faţa cutată şi lăptoasă ca o perdea înmuiată în apă cu detergent m-a pus să mă dau peste cap în timpul rotirilor, am ameţit şi m-am rostogolit în mine, apoi m-am golit de ce era-n exterior, între pereţii sticloşi ca ai unui ou de păun nu rămăsesem decât un ghemotoc din păr de păpădie, pluteam şi nu găseam o soluţie să ies, i-am cerut ajutorul ştrengarului – omul ce ţine ştreangul -: să-mi arunce sfoara pentru a mă scoate înapoi, numai aşa, cu o sufocare, puteam ajunge la suprafaţă, am reuşit, însă copiii plecaseră, mai era doar un măturător – fost vrăjhitor care şi-a pierdut îndemânarea -, dervişul rămăsese din greşeală înăuntrul meu şi nu se oprea din dănţuială, eu, fără să vreau, mă aflam într-o nesfârşită căutare ondulată şi dantelată, după un timp mi-am pierdut înfăţişarea de sauritan, trupul şi toate gândurile negricioase, eram precum o godíe în voal de gódie, vâsleam împotriva unui curent aprig, fiind totodată în ziua logodnei cu valul năprasnic, tot atunci s-a întâmplat să fie şi praznicul pentru sfântul născut în Dracici, lucru ce l-a debusolat pe derviş şi-a început să caute Nordul, dădeam târcoale muşchilor de pe copaci, în sfârşit l-am găsit, era acolo şi-o stea căzută, el a vrut s-o ia, să fie norocul lui şi a ieşit din mine, trecuserăm amândoi proba individual descompus, eram două orgi cu tuburi de oxigen, spectacolul se terminase şi pentru noi, după o vreme cineva ne-a sunat să ne spună că ne dă biletele înapoi, al meu s-a rătăcit şi am primit în schimb o parte din amintirile închipuite ale măturătorului.

4 comentarii:

  1. jonglerul ar trebui pus sa faca mai multe si sa se harjoneasca insutit

    RăspundețiȘtergere
  2. exact! rux ces şi-a dat seama imediat că ceva e în neregulă cu circul ăsta cu mâinile ghipsuite din Sauritania. fiind prinşi, suntem nevoiţi să recunoaştem: e vorba, de fapt, despre John Gler, un amator care ne-a înlocuit jonglerul şi care ne-a păcălit şi pe noi în perioada scrierii textului. de aceea îl aşteptăm pe dresorul de licurici să ne ajute să luminăm şi să netezim această circumevoluţie:)

    RăspundețiȘtergere
  3. noi nu mergem pe coji de nuci!eu-nuci, ne bazăm pe vibraţia de pătrat...mare ghiduşar, Puck şi mătura lui! ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. :)) nici nouă nu ne prea plac cojile de nucă decât pentru dulceaţă; iar în loc de mersul pe ele preferăm deplasarea cu un paPuck zburător :)

    RăspundețiȘtergere