miercuri, 7 septembrie 2011

la secţia de bufoterapie, unde-mi făceam stagiul împletind sprâncene de bufon cu mustăţi de şoricel pudrate cu zahăr, 
o aşteptam pe broasca Bufo pentru a ne ajuta să extragem dintele-împotrivă care crescuse între noi 
precum iarba-câinelui într-o casă de pisoi. în afară de mine, toţi ştiau că trebuie să bată în uşă pe interior ca ea să-şi trimită în recunoaştere ochiul pe vizor. iar eu, cum tocmai fusesem plecat într-o omisiune diplomatică în vederea privirii făţişe dintre întunericlu albăstrit 
şi lumina cu smalţul sărit, am ajuns exact când ei ciocăneau;  mi-au deschis şi mi s-au închinat, pe scara şoRihter m-au urcat, unde, într-adevăr, m-am cutremurat, nu mai încăpea îndoială, pentru ei eram broasca ce-i împrumutase chipul unuia dintre noi. ce-aş mai fi vrut să plec înapoi, dar îmi şi băgaseră-n gură un căluşar, să pot spune astfel descântecul dănţuitor şi ghiduşar. fiind nevoit să fac tot posibilul pentru a-i salva (altfel ştiam ce mă aştepta: pedeapsa gâdilatului cu o pană de kitară şi înlocuirea corzilor vocale cu spice de secară), am deschis trusa de stomatolog, am luat din ea un cleşte de rac, o freză de judecător medieval, un halat cu guler din spumă de val, un ivan turbină pentru detartraj şi o ciocolată albă pentru mulaj. la gât mi-am pus un Fuloar şi i-am aşezat pe rând pe scaunul construit din jumătate de balansoar. pentru extracţie am folosit un praf de rarefacţie, astfel ar fi trebuit să rămână doar câţiva dinţi de lapte inofensivi, răul fiind eliminat. eram ca şi salvat când ultimul pacient mi-a cerut să-i fac anestezie. nu ştiam decât practica intraveninoasă, nepotrivită în situaţia asta dureroasă, aşa că am ales anestezia spinală cu spini de la o rosa witchurana, înghiţiţi în frunze de andivă; numai că împricinatul tratat a dovedit a fi posesorul dintelui-împotrivă şi, cu o viteză somnolentă şi corbitală, mi l-a înfipt în jugulară. toată lumea îmi mulţumea, dar acum eram eu împotriva mea. cu o mână îmi preparam un amestec vindecător din dinţură, cu cealaltă încercam să-mi scot laptele din dantură. disperat am bătut în uşă, a apărut Bufo cu trusa de ultim-ajutor, mi-a explicat că mă va salva imediat, întăridu-şi afirmaţia cu un negatoscop. apoi m-a pus să-mi iau inima-n dinţi, să vadă care e acela mai rezistent; l-a descoperit imediat, de jumătatea mea rea cu o adormitură m-a separat, mi-a mai cântărit o dată ambele părţi cu o terezie şi m-a sfătuit să nu ajung prea curând la trezie.

6 comentarii:

  1. după o astfel de cerere, sauribalicii s-au şi apucat de croit o că-meşă făcută coc pentru cuci, în semiton cu „emoticocoanele”:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sauribalicii? cuce, pardon, cucât, pardon, cu ce grad de rubedenie, vă rog( da' de ce am eu sau cocoana un preasentiment că chiar noi vă înmulţim cucât înaintăm)cu singularul, unicul la care eu credeam că mă em-ospitalizez?

    (din) Of(f), am nevoie şi de-un em-ocultist, trebuie de lucrat şi partea de em-osmotactism. Scuzaţi de deranj, poate v-am em-osculat.

    Puteţi a ne osfinţi cu o paralogie mălăiaţă în guri de nătăflealmanaheaţă?

    RăspundețiȘtergere
  3. cred că suntem în jumătate de măsură să-ţi recomandăm tratamentul marapsihologic, având în vedere faptul că locuitorii Sauritaniei îl urmează încă dinainte de naştere, pentru a se obişnui cu fructele şi cuvintele inter-zise. bine, niciun sauribalic nu s-a născut până acum (din acest motiv nu putem vorbi la singular, deoarece nu există încă un exemplar), dar tocmai acest lucru ne permite un spaţiu infinit şi invizibil. însă se pare că tu ştii muuuulte despre aceste lumi, fiindcă, vorba rosa ceea, prea vorbeşti ca la arte:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Aere thaliceşti, mai ales că păpuşăresc, un fel de ac-torricesc pentru fetiţe trecute...şi-atunci e musai să colind. Uneori primesc şi bomboane. :) Alteori călcături pe bombeu, căci mă uit la mâini.
    ***
    Deci, dacă nu vă naşteţi, înseamnă că vă faceţi, de-o nefiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, mai înainte de toţi ghi...vecii.(GHI e jumătatea cu care nu mă voi trata la voi; merg să-mi iau DUŞ-ul de real; deşi, îl mai ascund din când în când, sub limbă)

    RăspundețiȘtergere
  5. foarte frumos că rămâi cu GHI-ul netratat!
    întotdeauna ne-a părut rău când de la bufoterapie au plecat sauritani vindecaţi - de sindromul clown, de exemplu:(
    (totuşi, pentru a îmblânzi partea asta cu realitatea, îţi vom trimite un spiriDUŞ)

    RăspundețiȘtergere