Ghidul ghiduşiilor

pe umeri îmi stătea o rufă. nu e de mirare că vorbea dacă ne gândim la mânecile ei ce croşetau părul doamnelor înfăşurat a doua oară sub sandale.se temea doar de un raton împăiat chiar în timpul unui maraton. când îmi vorbea repezit, aveam incisivul din gura fugii străpezit. şi dinţii ei – haine la uscat pe-o sârmă ghimpată -. mă privea ameninţător cu o cornee învelită-n cornetul de îngheţată. o întrebam curios pe cine a îmbrăcat, fiindcă trebuie să fi fost un pitic. nicidecum, mi-a răspuns, eram căciula unui uriaş ce avea mâini în loc de cap. atunci mi-am dat seama că vorbea de unchiul meu condamnat pentru ucidere miriapodului din ţesut creponat. nu mai voiam să mă simt ameninaţat de trecut, aşa că am plecat spre maşinăria de reciclat amintiri care nu s-au petrecut. cum mă îndepărtam de înălţimi, a început să-mi crească în vârful degetului o rană. totul era cumplit la atingere, inclusiv păpădia de la subraţul dantelăresei şi mai ales cireşul de pe tortul de cânepă al cofetăresei. m-am întâlnit cu pădurarul cu părul rar, m-a oprit să se plângă de egretele pline de regrete care-I ciugulesc din postrungă. s-a făcut târziu, de frig am tras rufa pe mine. degrabă m-am prefăcut că nu se întâmplă nimic, fiindcă mă prefăcusem într-o mantie de ploaie. norul secătuit a dat semn că se-nconvoaie. în sfârşit am descoperit ceea ce nu era de aflat, adică răfuiala cerului cu rufa. mi-am făcut un implant cu apă de mare, să pot pleca înapoi, ba, mai mult, mi-am injectat şi două izvoare. am scăpat târziu de aceste blesteme din ţinutul fără umbrele. pregătită de plecare, rufa îmi croşeta o căciulă cu patru andrele.