Ghidul ghiduşiilor

spunea c-or să vină norii cu cioc, plini de cicacitrice

şi-or să închidă aerul într-o colivie cu zulufi

eu ţineam portocalele în mâna crescută-n ceafă

(ştiam trucul ăsta de la bunicul – fost jongler cu grenade din caramel)

mai înfiorător îmi atingea vârful nasului

şi-mi recita din biblia peştilor

cuvintele lui erau mingi înţepate cu ace de vrăjitoare amatoare

începusem decojirea când şi-a înghiţit limba maternă

în burta lui ca un balon de săpun 

se năşteau preziceri de diamante colţuroase

mă privea precum o bufniţă ce zboară cu spatele

am zdrobit câteva felii, aroma lor s-a agăţat de crengi

era atât de înalt încât nu se putea salva prin mersul piticului

a scos din piept un insectar cu amintiri

a aruncat-o spre mine pe cea 

în care mă aflam sub un pom gol de crăciun

una din portocale numaidecât s-a uscat, mai aveam o singură felie proaspătă şi o cruce pentru exorcizarea furnicilor fără joben

mi-a simţit slăbiciunea, m-a gâdilat în talpă cu păpădia trasă de poneiul pălărier

am intrat din prima în râsul cu lacrimi, ceea ce m-a ajutat să fac un sirop întrebuinţat la pierderea memoriei jucăriilor demonice

epuizat, păpuşarul ucigaş l-a băut, transformându-se într-un coşuleţ de fructe regurgitate de animalele sălbatice – pedeapsă mai mare nici că exista pe-atunci în ţinutul ţinutului de burtă de la atâta râs, unde din ospicii evadaseră creaturile cele mai ameninţătoare ale copilăriei –

păpuşarul s-a uitat cu dezgust, dar nu s-a putut abţine şi mi-a cerut ingredientele pentru acel gust

noroc cu ariciul portocaliu ce trecea pe acolo şi pe care l-am oferit – zâmbind sănătos şi totuşi lunatic, fiindcă se apropiau norii ce urmau să-mi ciugulească pielea cu miros de portocală – ucigaşului de păpuşi.