marți, 3 mai 2011



era goană mare după neuroni în formă de fleuroni de la cei cu cap, pentru a porni la luptă îmi trebuia o pălărie de vrăjitor făcută dintr-un cuib de rândunică, dar deodată, dintr-o frică nedefinită, m-am ascuns în lăcaşul albinelor, făceam acupunctură cu ace umplute cu miere, mă relaxasem atât de tare că mi-au crescut aripi în loc de picioare, sauribalicii au trâmbiţat despre dezastru, îi acopeream cu chitara, aşa s-a dus vestea în toată ţara că dăm o sindrofie, când, de fapt, noi aveam sindromul războiului veşnic neterminat, veneau mulţimile cu vin chat lafitte, ba chiar ameţeau înainte să ajungă, cei cu câte un greiere pe umăr sfârşeau la spital, fiind diagnosticaţi cu cri-cri du chat, dac-am văzut că nimeni nu se ia în serios, am luat o spadă cu vârful ros de şoricelul cu dinţii de lapte, ceea ce însemna că o puteam împlânta cuiva doar în spate, lucru învăţat de la un chirurg-fachir; am plecat la luptă, dar mi s-a desfăcut un şiret, când m-am aplecat să-l înnod mi s-a aşezat pe umăr fluturele-cap-de-mort, locuitorii sauritani m-au confundat şi-au început să mă vâneze, le spuneam că eu sunt ceea ce nu se vede, iar ei au înţeles că trebuie să mă decapiteze, strigam la ei atât de tare încât mi se îngroşase vocea de-mi ieşeau din gât bemoliile care rodeau aerul până ce copacilor li se puneau tuburi respiratorii, am scăpat cu greu de-abia când prietenul meu, Falsmart, a depus pentru mine falsă mărtuirie cum că aş fi un vrăjitor cu pălărie, a trebuit, chiar dacă nu-mi stătea în puteri, să prind fluturele vinovat şi să-i extrag din cap, cu bagheta din aeron, preţiosul neuron.

2 comentarii:

  1. intotdeauna palaria de vrajitor facuta in cuib de randunica e binevenita!

    RăspundețiȘtergere
  2. e şi preferata mea!:)însă în Sauritania, ghiduşarii mici mai poartă pălării din muşuroaie de furnici, iar sauribalicii retraşi – din acelea făcute din vizuine de iepuraşi;
    numai Marele Vrăjitor Singuratic are o pălărie dintr-un cuib de cuc.

    RăspundețiȘtergere