într-o parte sunt păsările-n coajă de ou
în cealaltă – cele în coajă de nucă
alegerea trebuie să fie grea
fiindcă numai astfel pot şti
ce formă are visul.
închid un ochi
îmi ţin respiraţia pe jumătate
şi mă îndrept către copacul cu gheare de corb
el îmi va arăta acrobaţiile pe muşchiul trapez
în urma cărora, pe plămânii ca două schiuri,
voi aluneca din mine prinzând rădăcini.
sunt de ajuns câteva picături din sânge de mure
pentru ca pasărea cu ciocul bandajat
să-mi scrie pe piele drumul de întoarcere
însă atât de mult loc e-n starea de confuzie
încât prefer să rămân nemişcat în mijlocul ei.
numaidecât mă trezesc înfăşurat în pânză
şi ţipătul meu reuşeşte să spargă pereţii oului.
în condiţiile astea e inutil să mai vorbesc
despre forma pe care-am descoperit-o
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu