sâmbătă, 2 octombrie 2010



la început s-a făcut bucăţi care se spărgeau de pieptul delfinului şi strigau într-o limbă întunecată, cu miez dulce. roţile apei se-nţepeniseră tocmai la mal, iar el n-a putut întinde decât o mână ruginită. s-a rugat atunci să crească-n locul lui un copac fără nume, din mijlocul căruia să se rostogolească ouă de zăpadă, ascuţite, intrând în pământ şi crescând precum oamenii care locuiesc în ei înşişi. apoi s-a înălţat aşa:


 



9 comentarii:

  1. faina muzichia, da' nu cred ca-i potrivita pentru delfin :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mesmeea cuttita@

    da, pare aşa, un delfin cu bot gros :)

    eu am trecut printr-o aventură timpătoare până acum. de-aceea şi întârzierea răspunsului. am tot coborât pe scara rulantă în urechea muzicală a delfinului. într-adevăr, piesa nu se potriveşte, pentru că delfinostimul m-a păcălit. am descoperit că era, de fapt, un tursiops Trucatus, care mi-a înscenat linia melodicee. însă mi-a promis că-mi va trimite o marsuinadă cât de curând :)

    RăspundețiȘtergere
  3. sauribalicul/sauribalica ma lasa cu gura cascata uneori, atat de multe face :)

    RăspundețiȘtergere
  4. :) acum, de voie, de anevoie, o să fac mărturisirea grea: în timpul celei de-a şaptea copilării am primit de la povestitorul fără gură pedeapsa de-a povesti lucrurile întâmplate înainte de-a mi se întâmpla. şi, mai mult de-atât, ceasul meu nu are decât ore inexacte, iar totul mi se întâmplă la fix. bineînţeles, exact când eu nu pot să fiu acolo. ce să mai spun… nici în clipirea de faţă nu înţeleg cum vine această ghiduşară orânduire.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca dupa aşa mărturisire ar trebui să te spovedeşti păstrând toate păcatele pentru tine, să desenezi cu funingine de pe aripi de îngeri, de o sluta de dăţi "Mama noastră scufundată" şi să numeri boabe de mei înşirate pe curmeie de tei ca pe mătănii obscure. Atunci orele se vor prelinge cuminţi, în picuri de secunde fierbinţi, ca ceara din fagure dulce, până la fix vor ajunge.

    RăspundețiȘtergere
  6. cătălina, exact aşa am făcut, în conformitate cu planul tău, dar am uitat ultimul rând din Mama noastră scufundată, care era chiar „mama noastră scufundată”. greu a mai fost apoi. orele fixe s-au transformat în boabe de mei, iar eu trebuia să le-aleg cu mâinile legate la spate cu un curmei de lei. şi mai aveam doar câteva minute până la marea strecurare. cum leii stăteau cu gurile deschise, eu i-am lăsat cu ele căscate, fiindcă mi-am desfăcut sfoara atât de repede, încât nici n-au apucat să înghită înainte de-a mă mânca. totuşi, puţin păr au reuşit să-mi taie cu dinţii, punându-l în vârful cozii.
    aşa că acum, altă aventură, sunt în căutarea leului care umblă cu coada vopsită.

    RăspundețiȘtergere
  7. Leul e rudă cu leopardul care vopsise gardul? Sau e cel ce scrie grafito-poezie cu coada muiată-n tuşo-cerneală pe zidul cetăţii de afară? Il vor alunga cu oua de prepelită stricate din cetate pentru siluire de rime desperecheate, la ceas de noapte când se înserează luminând candelabrele toate.

    RăspundețiȘtergere
  8. ce bine, ce bine că-l vor alunga! uite, au şi-nceput s-arunce, însă cu ouă de hulub, iar eu primesc pe pervaz călătorii întregi făcute sul şi ghem (sau chiar mototol unele mai peripeţite). până vin, să ai grijă de poartă! la nevoie, să-i astupi gura, s-o legi cu mâinile la spate, să-i pui un fular peste ochi. ea e cea mai înşelătoare, fiind prietena leului.

    RăspundețiȘtergere