Ghidul ghiduşiilor

-->

cum ating cotierele fotoliului, cum încep să visez. uneori, starea asta mă surprinde cu ceaşca de cafea în mână. fireşte că o scap, că pătez covorul alb, că îmi mai las câte-o arsură pe picior. partea bună e că nu simt nimic, iar când mă trezesc, în primele secunde îl înjur printre dinţi pe cel care-a făcut deranjul. dar azi-dimineaţă s-a întâmplat neîntâmplatul. apoi chiar a început să se-ntâmple ceva. îmi savuram ceaiul meu din boabe de ananas umplute pe jumătate cu lapte de cocos şi am atins, din greşeală, cotiera stângă. pe loc am adormit şi am visat că nu reuşeam să mă trezesc, deşi îmi ridicasem mâinile de pe cotieră. m-am trezit şi, aproape în amorţeală din cauza somnului, mi-am lăsat mâna să cadă pe cotiera dreaptă (ceaşca era demult pe covor, iar ceaiul mă albise, nu-mi explic cum, chiar şi pe faţă). mă aflam din nou într-un vis în care se făcea că nu mai visez nimic. era şi lipsit de confort, şi stânjenitor. mă gândeam că nu mă aflu-n locul potrivit, că poate deranjez. şi mă chinuiam să mă trezesc. am reuşit într-un final să deschid doar un ochi, când capul lăsat într-o parte a atins cotiera din nou. iar în vis sau, mai bine-zis, de data asta, în coşmar. eram într-o cameră imensă şi, de la atâta oboseală, aş fi vrut să mă aşez. însă nu numai că încăperea nu avea podea, dar nici eu nu-mi mai vedeam picioarele. şi făceam eforturi să menţin starea de trezie, să nu cumva să adorm şi să mă duc în jos, trăgând după mine şi realitatea. după chinuri multe, m-am trezit pentru a nu ştiu câta oară. de frică să n-o păţesc iarăşi, m-am ridicat repede din fotoliu, dar am alunecat pe ceaşca răsturnată, m-am dezechilibrat şi am atins cu cotul cotiera dreaptă. de data aceasta, am avut un vis frumos. erau în jurul meu mii de paturi de zăpadă care-mi vorbeau cu guri de mere roşii. mă chemau pe rând, mă amăgeau să mă-ntind, promiţându-mi că au să mă ţină atâta timp cât lumea visele urâte şi le va uita, iar trupurile vor deveni ceaţă. ei, şi mult m-am mai lăfăit pe acele plăpumi şi perne din fulgi calzi, ce nu se topeau, şi mult nu-mi doream să revin la ceea ce lăsasem în urmă. dar somnul meu era ca al unui înger ce doarme cu capul pe bagajul unui simplu trecător prin rai, căci m-am trezit numaidecât atunci când o găină pe care n-o vedeam a început să cânte cu glas de cocoş. la următoarea trezie, am scris repede pe o foaie de pe măsuţa de lângă cât arăta ceasul din perete. chiar atunci a bătut cineva la uşă, m-am ridicat în grabă, iar fermoarul de la spate mi s-a agăţat în îmbrăcătura fotoliului, astfel trăgându-mă înapoi şi intrând iar în vis. obosisem, voiam să-mi continuu ziua, începusem să conştientizez că visez. deja mi se părea absurd şi refuzam să particip la propria visare. aşa că am închis ochii, mi-am ţinut respiraţia, ba chiar, pentru siguranţă, am închipuit o cadă cu apă în care mi-am băgat capul, şi astfel m-am trezit. am reuşit să mă ridic, slavă cerului din astă conştiinţă. când m-am uitat la ceas, era cu osutăuna ore mai devreme decât ceea ce scrisesem pe foaie. iar fotoliul încă nu avea cotiere.