Ghidul ghiduşiilor

de azi-noapte, nu mai pot intra în vis fără permis de pescar. îmi trebuie şi-un ac din trusa de cusut a furnicii, pus în vârful unei vârşe metalice. apoi, pe de-a-ntregul, o să mă adăpostesc în hamacul cilindric de lemn şi-mi voi da drumul în somn. cum va apărea o imagine a mea, cum voi întinde acul şi o voi înţepa în al o sutălea fir de păr, nimerit fără numărătoare. mă voi înfăşura continuu, ca pe un negativ, până când ghemul oniric se va developa. odată ce voi ajunge la ultima imprimare filmică, voi ieşi repede din plasă şi voi pune în locul meu fotografia cel mai puţin mişcată; în cel mai bun caz, fixată cu fierul de culcat şi îndoită în dreptul desenului cu gaura cheii prin care uşa dinăuntru o poate vedea pe cea din afară. numai de n-ar bate vântul tocmai atunci, fiindcă va lua gaura pe sus şi-o va duce-n pânzele negre ale bomfaierului ce separă jumătatea reală de aceea care intră-n câmpul inconştientului (acesta din urmă - precum o floare de munte). dar dacă scap şi de asta, o să-ncerc să-mi fur ochiul stâng şi să mi-l pun la ceafă, astfel încât, aflându-mă în starea de veghe, să pot vedea ce mi se pregăteşte în timpul repetiţiilor pentru visare. odată chiar m-am întâlnit cu câţiva actori pe care nu-i agream, dar neavând niciun permis la mine, nu i-am putut concedia. însă era cât pe-acolo să mă autoconcediez, deoarece, cum semănam cu tulpina florii-soarelui, am pus mâna pe mine şi m-am rupt, vrând astfel să-i alung pe nedoriţi. noroc că exact atunci m-am împiedicat cu piciorul care rămăsese afară din vis şi m-am trezit. îmi dau seama acum că am fost în faza minus unu a somnului, periculoasă prin posibilitatea de îngheţ în hamacul somnivor.