vineri, 29 octombrie 2010



am avut, într-un somn fără vise, o călătorie straşnică spre planul meu interior înclinat. alunecam pe o sanie ce venea înspre mine, astfel rămânând pe loc, deşi ştiam că nu mai am rădăcini care să mă ţină, doar un ac înfipt într-o pernă de păpădii. şi toate astea se petreceau pe ascuns, chiar eu legându-mă la ochiul dinăuntru cu o eşarfă aspră, ca o coajă de portocală. ce-am mai plâns că nu puteam vedea începutul lucrurilor. m-am decis să-mi fac un covor (ce se-ntindea până la finalul oricărei întâmplări) cu ajutorul unui scripete ce înnoda viţele de via coşmarurilor colorate şi-n special de cursul veacului în sticluţe, unele legate la gură, altele cu căluş. la un moment luat, mi s-a arătat un om care-mi cerea două monede pentru a îndruma fiinţa mea intimă când spre ieşire, când spre intrare. de vreme ce intrasem deja, nu i-am dat decât o monedă cu o singură faţă; nu din teama de-a nu mai ieşi, ci din speranţa că mă va însoţi, la-ntoarcere, vreun somn atât de real, încât ar putea să mă-nlocuiască.
deodată, din acest drum am trecut în spitalul viselor care mai de care mai bolnave. prima dată mi-a atras atenţia unul paralizat, ce mă ruga să am grijă de copiii lui, toţi suferinzi de jocul patologic de noroc. am scăpat de îndatorire, explicându-i că mă urmăreşte atât de tare ghinionul, încât, ultima oară când am participat la un joc de ghinion, am ieşit pe ultimul loc, câştigând întreaga sumă, şi astfel rămânând, cu mare ruşine, codaş în rândul prietenilor.
apoi, în celelalte saloane erau o visă atacată de panică, un vis tricotiloman ce tricota continuu mănuşi antismulgere, un altul bolnav de stres posttraumatic, în urma unui post prelung pe care-l ţinuse doar cu apă sărată, o visăriţă cleptomană care fura obiecte decorative din alte vise, cu precădere din cele din care nu te mai poţi trezi, asigurându-se astfel că nu va fi prinsă, un visariot c-un dinte de-un cot împotriva oricărei apariţii canine în timpul somnului, un coşmăr prunofob şi un visangel cu sindromul păpuşii vesele.
de acolo am urcat spre trezie c-un lift transparent, având, fără să fi ştiut, în buzunarul din dreptul plămânului, un fir de pisică. m-am speriat îngrozitor, am strigat, am apăsat toate butoanele până m-am blocat între etaje. am reuşit uşor să arunc firul împricinuit, cam cum aş băga mâna printr-o oglindă. cum nimeni n-a venit să mă salveze, m-am aruncat cu totul. ei... dar am tot sărit de şapte ori până să nimeresc saltul final, fiindcă, pare-se, împrumutasem vraja fellinească, devenindu-mi şi pisică, şi regizor. iar ultima oară, ca un happy-puppet-end, saltul a fost prea elastic, astfel încât, în loc să mă ducă-n jos, spre patul meu, m-a trimis tot mai sus, spre spiţerul viselor. de abia acolo, diagnosticându-mă cu viscemie acută, mi s-a dat un medicament care m-a vindecat. şi aşa m-am trezit unde nici nu visasem vreodată, anume în debaraua cheiţelor pentru jucării. m-am întors pe partea cealaltă şi mi-am continuat somnul somnifob.

11 comentarii:

  1. prin urmare ne facem infirmieri ori chiar doftori de visatorie? numai daca alunecam pe o coaja de potricala! ca de la somnifobie la somnifilie nu e uriasa puntea, ci subtirica si fina :)
    (deocamdata visele sunt la popreala cu zabrele si lulele)

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) ideea cu popreala îmi place foarte. mai ales că de curând am avut un vis cu nişte infractori râspopiţi, pe care n-avea nimeni cum să-i facă zăbrelici.
    la spitalul aista e cam greu de ajuns întru lucru. dar de curând se căuta un portar. m-am prezentat la intervieu, crezând că-i vorba de (sau totuna cu) poarta viselor. nicidecum. trebuia doar să nu deschid niciodată, astfel încât ce e înăuntru să se-nmulţească doar prin sine, creându-se ramura înmugurită a epurării visomologice. eu nici măcar conceptul nu l-am înţeles, ce să mai vorbesc de îndatorisirile deontoilogice. aşa că urmăresc în fiecare săptămână ziarul de anunţuri “piaza rea” pentru vreun post mai bun.

    RăspundețiȘtergere
  3. limpede ca bunanoaptea - sauribalic are sangerash de aghiutza :)

    RăspundețiȘtergere
  4. :) mi se trage de la bunicul din partea mamei tatălui, care a fost aghiotant. era priceput şi-n arta ţesutului pânzei de păianjen; a fost, totodată, muzician, cântând la xenofon.
    de la el cred că am moştenit visele apocrife :)

    RăspundețiȘtergere
  5. apoi mai degraba sunt vise-manuscript de la marea mortifera, dar cu ravna vivifera!
    cat despre aghiotantii iscusiti la tesut matasos, trebuie ca era penelopici si locuiau intr-un cuib de cuc :)

    RăspundețiȘtergere
  6. exact!:) şi ce povestea ziua uita noaptea. dar uita atât de rău, că uita să mai povestească din nou ceea ce uita. lucru care-l făcea neplictisitor.
    a… dar cum a ştiut mesmeea cuttita să-mi amintească indirect de bunica mea care purta părul într-un coc unde se aşezau cucii familişti. ce ne mai jucam. şi ne uliseam pe durata plecării, şi ne penelopeam întorcându-ne la ea. ce nostalgii… parcă nici n-au fost, atât sunt de neadevărate.

    RăspundețiȘtergere
  7. se vede treaba ca era vorba despre o bunica hranita de copila cu miere din nuci verzi si cu dude infoiate, caci numai acestea dedulcesc spre povesti crosetate si asezate in coc :)

    RăspundețiȘtergere
  8. ei… acum s-o spun pe-a dreaptă, se mai hrănea din când în când şi cu câte-un decoct din viţă de vie, dar niciodată n-am văzut să i se fi urcat la coc. plus că trebuia să meargă-n fiecare dimineaţă cu oiţele Rothschild la câmp, ceea ce presupunea multă luciditate. fiindcă din lâna lor îmi croşeta cochetele poveşti ferosimile :)

    RăspundețiȘtergere
  9. cochetele sau crochetele povesti asezonate cu piper acaju si sofran mov, de aici oitele nazdravane care n-aveau chef sa asiste pasnice la asasinatele din baladele afectate de axis mundi si regressus ad uterum, hmmm :)

    RăspundețiȘtergere
  10. :) o oiţă chiar şi-a-ncurcat o iţă în acest război dintre surate, unele scăpând turma, altele asasinate. era în mijlocul unui praxis mundi, iar ea a scăpat cu viaţă doar după ce şi-a îndeplinit trei dorinţe. de fapt, era numai una repetată, de unde şi proverba oia-şi schimbă laptele, dar dorinţa ba. exact în acest moment mi-am amintit că am visat o turmă de vise c-un păstor deoicumenizat. am înţeles că-i semn de-nstrăinare de propria deghizare.

    RăspundețiȘtergere
  11. yappp. putem sa o lungim oricat cu vorbulitza :)

    RăspundețiȘtergere