joi, 16 septembrie 2010

















o aveam pe cea din polar, revărsându-i-se marginile de mătase imprimată cu pui de leu. eram în siguraţă, le puteam ţine pieptul, oricine ar fi fost. m-am trezit în mână cu un picior de păpuşă cheală. era cel din spate. cel din faţă călcase strâmb şi rămăsese pentru totdeauna în valurile ceainice. eu sunt coşmara, a început să-mi spună capul păpuşit. sora mea, frica, nu are nimc de ce am putea-o trage afară. arată ca un fir de aţă fără cap şi fără coadă, atât de lat, încât ne-acoperă vederea.
am adus foarfeca de tăiat ombilicul păsărilor şi am făcut o crestătură în fir. m-a cuprins deodată o deşirare, că şira spinării se desfăcea ca de pe mosor, rămând în urma ei un praf de cretă. apoi, până la cană, s-a aşternut oraşul anonimului amnezic, iar în timp ce păşeam, curgeau din mine desene pe asfalt reprezentând oraşul vecin. m-a ajuns oboseala, ba chiar m-a şi întrecut, deoarece, înainte de-a adormi, am avut un vis prematur în care întâlneam raţa cu patru picioare (semn, după cum nu e de dorit a se şti, al vieţii îngrădite de paralele neparalele). în sfârşit, m-am netrezit şi am văzut în faţa mea toarta ca o poartă. ajungând la o turaţie destul de mare a saturaţiei, nici frică nu-mi mai era de nimic. atunci coşmara mi-a mulţumit cu toate gurile ei prin care-mi spunea să bag mâna şi să mă scot pe mine aşa cum ar fi trebuit să fiu. mi s-a părut ingrată postura de-a mă abandona şi, în culmea nervilor, am spart cana.
am simţit zgomote de cioburi în plex, iar inima a-nceput să bată în uşa dintre noi. i-am deschis şi ne-am aşezat la poveşti. astfel, de la ea am auzit istorisirea de mai sus.

10 comentarii:

  1. şi citantă, pentru că – am uitat să spun – fiecare gură a ei cita dintr-o carte cu foile lipite. am bănuit că e o carte de vise şi mult m-am mai mirat că se inspira de acolo :)

    RăspundețiȘtergere
  2. siguraţa cred că-i o stare opusă siguroasei în care ajung foarte rar amnezicii anonimi.

    n-am înţeles cum e să nu-ţi mai fie nici soră de nimic :(

    RăspundețiȘtergere
  3. :) e foarte bine că ai pus sare pe derdeluş. nu-mi era, tocmai pentru că mă aflam în urbea amneziei.
    iar apoi, o să fac dezvăluirea, fricii vitrege n-am vrut să-i arăt că mi-e soră.

    RăspundețiȘtergere
  4. de ce n-ai vrut? poate ţi-arăta şi ea ceva la schimb. :D

    RăspundețiȘtergere
  5. :)
    a... bine c-ai amintit de asta. uitasem în aşa măsură încât credeam că nici nu s-a întâmplat. mi-a arătat odată cum i se ciocneau genunchii... de frică. adică mi s-a părut şi-o umplere de sine aici. dar, trebuia să aibă şi ea un viciu. eu schimburi nu fac cu cei care se folosesc de schimbarea la faţă.

    RăspundețiȘtergere
  6. :) cu toate că schimbarea la faţă are legătură cu dezlegarea la râs :)

    RăspundețiȘtergere
  7. genunchii dădeau noroc şi tu n-ai vrut să iei.

    bănuiam că nu faci schimburi cu cei care se folosesc de schimbarea la faţă, nu de alta, dar ar trebui ca apoi să faci feţe-feţe, pe când tu obişnuieşti să iei oglinda ca să te vezi de la spate.
    şi deci schimbarea la dos are dezlegătură cu legarea la plâns?

    RăspundețiȘtergere
  8. :)) în adevăr grăieşti. care va să spună, schimbarea pidosnică se leagă de des legarea la râsu-plânsu.

    RăspundețiȘtergere