Se zice, în urma spuselor mele, că dacă te speli pe mâini
înainte de-a intra în vis,
poţi atinge lucruri nevăzute.
Am avut somnuri cremoase, albăstrii,
sărate, trambulimice, stetoscopice,
tristmegiste, solare, apoase,
de safir, cu multe arcade, epidermice,
dar niciodată răpitoare.
Când mă trezesc din ce în ce mai mult,
ajung negreşit la visare.
Trezirea e doar o metafora penrru plonjonul trufaş în lumea onirică, acolo unde dorinţele vin, mărunţele, fuguţa-fuguţa, te trag de dendrite şi-ţi suflă puf de păpădie între gene, te gâdilă pervers cu vârful pufos al mirării, fix în curbura din spatele urechii şi apoi fug şi ....gata, e timpul să ne spălăm pe mâini, mâine e azi.
RăspundețiȘtergereÎmi place că ai spus de curbura din spatele urechii. Mai depuţin credeam că după lobul sauricular stau visele şi ne pândesc în timpul zilei, pentru a ni se furişa apoi în minte, arătându-ne scenarii care seamănă incredibil de mult cu viaţa noastră. Prietenul meu din copilărie, Agneţel, îmi împărtăşea credinţa despre visele farsoare şi mă oprea cu conştiinciozitate din scărpinatul acelei zone urecheate, pe motiv că n-o să mai visez nicicând.
RăspundețiȘtergereNu ştiu însă unde se ascund farsoarele oniricului care ne arată scenarii încă netrăite. Poate în spatele ghenunchiului sau, şi mai şi, chiar pe vârful nasului.
Eu ştiam ca pe omoplatul drept la oamenii cu ochii de sticlă şi vise lipicioase şi pe omoplatul drept la ceilalţi, deştepti, suspecţi logopezi. Întinzi braţul în spate şi visul despre realitate se comprimă ca un arc, pune în miîcare retina care derulează poze deocheate cu oameni vânând amintiri din deceniul viitor şi globul ocular se zbate ca o pasăre în colivie, se loveşte de gratiile genelor, îşi zgârie de disperare irisul în somnul nebun REM. Şi cântă despre privirile aruncate, furişate, pierdute si regasite, înebunite, despre privirile sinucigaşe în drumul lor spre lumină.
RăspundețiȘtergereA... Somnul REMizei e acela-n care trebuie să-ţi cureţi retina cu săpun lichid de păpădie, pentru a putea înfrunta lumina-n ochi. Dar interesantă ştiinţă despre homoplatusul somnifer. Dacă e în formă de sabie, atunci viselor li se cam taie din aripi.
RăspundețiȘtergereVisele nu au aripi ci solzi stratificati fin ca ai aripilor de libelule, ele se repară uşor cu concoct de coadă macerată de şopârlă zburătoare. Homoplatusul e o gogoriţă înfăşurată în icre de balaur, ascuţit la capătul îndepărtat. El e mânuit chiar de prietenul tău Agneţel, pe care vraja de lună păgână la transformat în stâpânul vrăjitoarelor blonde călare pe Mobre
RăspundețiȘtergereAşadar, Agneţel trage vraja de clopoţel, până ce strigătul tace-n gură de şarpe, iar somnul de coadă ne desparte. Balaurul ascuţit la capătul îndepărtat îmi spune că tu l-ai fi visat. Şi că ţi-ar fi vorbit pe un limb împietrit. Dacă l-ai descifrat, înseamnă c-ai văzut scuama visului împieliţat.
RăspundețiȘtergere