Singurul câine din oraşul cu nelucruri neînjumătăţibile dar decimabile, avea precum Zdreanţă ochii de faianţă şi cânta pe nas, ca un popă gras: "Vreau să prind o mâţă şi s-o trag de ţâţâ" pentru că era clar că ţâţa de mâţâ era considerată în gradina cu curenţi orari, o delicatesă spectaculară.
:) Cum nu se poate mai potrivit! O ţâţă de mâţă cu lapte poleit. Iar pe caninii de lapte canini s-a depus un material aurit. Zâmbea acum către poarta peşterii păzită de cei doi câini adevăraţi, şi ei tot de aur blestemaţi, din mitul care vine de la dacii alăptaţi. Da’ cine mai crede că Serantrop a scăpat?! De primul câine turnat în metal a fost turnat. Şi l-au prins hingherii c-o plasă de fluturi pentru stele. Din strigătul lui s-au înălţat zece castele.
Cu turle colorate smălţuite toate şi turele mii "slendere" şi vii cu şerpi jucăuşi ieşind de prin uşi sâsâind suav: Sssssserantrop a scăpat puiul cel e drac de-l prindem aici mii de ace mici cu morfeină fină (o semi-moarte blajină) i-om băga în vene alene. Ora când o bate noaptea jumătate el va fi martir râzând imbecil De l-om prinde, dar fi-va în zadar.
Pezicerea ta de la sfârşit cuvintele-nţelepte mi le-a-njumătăţit. Mai ales că lucrurile slendere îmi cam subţiază mănuşile pe care le port când tai florile necultivate ce se ţin de mine scai. Şerpii jucăuşi fi-vor şi ghiduşi? Că dacă-i aşa, se vor ospăta – şi pe un platou va sta – biserica somnoroasă de clopoţei trasă (asta e o specialitate de noapte. Cea de zi are-n ea ghicitori şi lucruri vii). Am mai aflat şi vreau să-ţi împărtăşesc neapărat că Serantrop nu-i din acela care n-are mijloc deloc. El nu are doar prima jumătate, iar aceasta neexistentă şi cea de-a doua, neabsentă, sunt alăturate.
Serantrop, tot un netot! N-are decât cea jumătate ce gândeşte hâd la toate, obscenă, pusă în scenă de triangulări absconse, gândind testicular adică, fără jenă, fără frică. Jumătatea ce e lipsă, adicătelea o elipsă, face ea, cu cea din spate, aşa lipsă, ca o noapte, cântare mare, întru mântuire şi bunăvestire a florei scaivore, potenţial carnivore, în basilicuţa, drăguţa, clopoţită toată şi înnoptată.
Îmi place flora scaivoră. Ne va scăpa de scaii bidivii, mai mult visaţi decât vii. Cântarea de care vorbeşti e fredonată de călugării fredoni, cu plete înclopoţite sau cu tunsori ascetice din bretoni. Drept e că Serantrop se dedă la nemijlociri, mai ales spre faptele alzheimerite de amintiri, fiindcă nu-i place să facă - şi asta o spune, cum şi tu ai dibuit, fără moralitate – lucrurile pe jumătate.
Singurul câine din oraşul cu nelucruri neînjumătăţibile dar decimabile, avea precum Zdreanţă ochii de faianţă şi cânta pe nas, ca un popă gras:
RăspundețiȘtergere"Vreau să prind o mâţă
şi s-o trag de ţâţâ"
pentru că era clar că ţâţa de mâţâ era considerată în gradina cu curenţi orari, o delicatesă spectaculară.
:)
RăspundețiȘtergereCum nu se poate mai potrivit! O ţâţă de mâţă cu lapte poleit. Iar pe caninii de lapte canini s-a depus un material aurit. Zâmbea acum către poarta peşterii păzită de cei doi câini adevăraţi, şi ei tot de aur blestemaţi, din mitul care vine de la dacii alăptaţi. Da’ cine mai crede că Serantrop a scăpat?! De primul câine turnat în metal a fost turnat. Şi l-au prins hingherii c-o plasă de fluturi pentru stele. Din strigătul lui s-au înălţat zece castele.
Cu turle colorate
RăspundețiȘtergeresmălţuite toate
şi turele mii
"slendere" şi vii
cu şerpi jucăuşi
ieşind de prin uşi
sâsâind suav:
Sssssserantrop a scăpat
puiul cel e drac
de-l prindem aici
mii de ace mici
cu morfeină fină
(o semi-moarte blajină)
i-om băga în vene
alene.
Ora când o bate
noaptea jumătate
el va fi martir
râzând imbecil
De l-om prinde, dar
fi-va în zadar.
Pezicerea ta de la sfârşit cuvintele-nţelepte mi le-a-njumătăţit. Mai ales că lucrurile slendere îmi cam subţiază mănuşile pe care le port când tai
RăspundețiȘtergereflorile necultivate ce se ţin de mine scai.
Şerpii jucăuşi fi-vor şi ghiduşi? Că dacă-i aşa, se vor ospăta – şi pe un platou va sta – biserica somnoroasă de clopoţei trasă (asta e o specialitate de noapte. Cea de zi are-n ea ghicitori şi lucruri vii).
Am mai aflat
şi vreau să-ţi împărtăşesc neapărat
că Serantrop
nu-i din acela care n-are mijloc deloc.
El nu are doar prima jumătate,
iar aceasta neexistentă şi cea de-a doua, neabsentă,
sunt alăturate.
Serantrop, tot un netot! N-are decât cea jumătate ce gândeşte hâd la toate, obscenă, pusă în scenă de triangulări absconse, gândind testicular adică, fără jenă, fără frică.
RăspundețiȘtergereJumătatea ce e lipsă, adicătelea o elipsă, face ea, cu cea din spate, aşa lipsă, ca o noapte, cântare mare, întru mântuire şi bunăvestire a florei scaivore, potenţial carnivore, în basilicuţa, drăguţa, clopoţită toată şi înnoptată.
Îmi place flora scaivoră. Ne va scăpa de scaii bidivii, mai mult visaţi decât vii.
RăspundețiȘtergereCântarea de care vorbeşti e fredonată de călugării fredoni, cu plete înclopoţite sau cu tunsori ascetice din bretoni. Drept e că Serantrop se dedă la nemijlociri, mai ales spre faptele alzheimerite de amintiri, fiindcă nu-i place să facă - şi asta o spune, cum şi tu ai dibuit, fără moralitate – lucrurile pe jumătate.