Sfinte Stradi, salvatorul nostru, închina-vom cultului tău astă bisericuţă, picta-vom pe sticle de cola păcatele tale şi le vom numi Ibatic Rileişăn, cânta-vom în cor rugăciunile cele impuse de ploile carbogazoase! Spune-ne nouă pe numele altora, acum, pururea şi niciodată. Huo, la oase!!
La oasele cele sfinte s-au luptat. Iar Cel Mai Mare Părinte, acela al Durerii imposibil de nesuportat, l-a sfătuit pe Stradi să se ferească din calea cea dreaptă a mulţimii. Dar cum suferinţa nu mai era dintre cele dureroase, putea mult şi bine s-o ia la oase. Aşa că a rămas să fie schingiuit. Tortura cea plăcută a fost că l-au ghiduşit. Şi la tătpi, şi la creştetul descrescător, până ce, de atâta râs, Stradi a strigat „ajutor!”
Nechinuitul vis în care Stardi trecuse de cele porţi ale tărâmului de dincoace de conştiinţă, spusese complet şi agramat numele tuturor nesimţiţilor, purtase legat de lanţ nici un sfanţ şi iată, canatele cele scârţâitoare ţinură pereţii încleştaţi şi el, ţup în Grădina Bălăriilor de Aur. Aici dame goale, fără poale dar cu aripi fierbinţi biciuiau nişte sfinţi, din ibricul de jar curgea doar cleştar şi din pomi lumină clară, crepusculară. Stradi a stat, s-a mirat şi apoi îngândurat a întrebat: "Aho, aho, aţi văzut un cal maro?!" Şi piticii de grădină s-au repezit nebuni, în târlicii de fier încălţaţi ca să zdrăngăne netulburaţi şi-i aduseră îndată o cămilă fardată. Prin acul cel şui, cu ureche lungă şi cercel de perlă efemeră, au început să tragă cămila cea posacă.
Nu sunt veşti grozave, divagaţii! Cămila cu rococoaşă e purtătoare de înţepături otravice, iar din cauza lor durerea îşi va dezlega gura. Şi vor mai veni şi damele fără poame, acre şi neroditoare, care-i vor mânca din palmă lui Stradi. Şi dacă acesta n-are să le dea visare şi vizahăr, îl vor devora.
Ba vor dori să îi înhaţe palma cu totul! Dar Stradi le va spune povestea cu Abracadabra şi le mitui cu zâmbete leşinate de zâne purtate, zaharisite şi sulemenite şi la urmă le-o da pe Măria Sa, Sabia Prelungă să le ajungă. Iar cu durerea buimacă, uşor aurolacă, va proceda sauribalic: cu o antenă se va zgâria la venă şi din globule va face o pafta pe care va scrie aşa "Rîdem hăhăit,hohotim năclăit, chicotim ciripit în visul nedormit" Puternica vrajă gura să i-o coasă.
:) să-i fie cusută cu aţă neagră, din pană de corbură mulatră. La zicerea durerii să nu învie gura, ci zâmbetul să ia din vis cuminecătura. Vinul gustat să fie vărsat în Oceanul tainei de neascultat. Pâinea să fie unsă cu unt, ghidudocşii să-l primească pe Stradi ca pe cel uns şi sfânt.
Sfinte Stradi, salvatorul nostru, închina-vom cultului tău astă bisericuţă, picta-vom pe sticle de cola păcatele tale şi le vom numi Ibatic Rileişăn, cânta-vom în cor rugăciunile cele impuse de ploile carbogazoase! Spune-ne nouă pe numele altora, acum, pururea şi niciodată. Huo, la oase!!
RăspundețiȘtergereLa oasele cele sfinte s-au luptat. Iar Cel Mai Mare Părinte, acela al Durerii imposibil de nesuportat, l-a sfătuit pe Stradi să se ferească din calea cea dreaptă a mulţimii. Dar cum suferinţa nu mai era dintre cele dureroase, putea mult şi bine s-o ia la oase. Aşa că a rămas să fie schingiuit. Tortura cea plăcută a fost că l-au ghiduşit. Şi la tătpi, şi la creştetul descrescător, până ce, de atâta râs, Stradi a strigat „ajutor!”
RăspundețiȘtergereAtunci pe loc s-a deschis Nechinuitul Vis.
Nechinuitul vis în care Stardi trecuse de cele porţi ale tărâmului de dincoace de conştiinţă, spusese complet şi agramat numele tuturor nesimţiţilor, purtase legat de lanţ nici un sfanţ şi iată, canatele cele scârţâitoare ţinură pereţii încleştaţi şi el, ţup în Grădina Bălăriilor de Aur. Aici dame goale, fără poale dar cu aripi fierbinţi biciuiau nişte sfinţi, din ibricul de jar curgea doar cleştar şi din pomi lumină clară, crepusculară. Stradi a stat, s-a mirat şi apoi îngândurat a întrebat: "Aho, aho, aţi văzut un cal maro?!" Şi piticii de grădină s-au repezit nebuni, în târlicii de fier încălţaţi ca să zdrăngăne netulburaţi şi-i aduseră îndată o cămilă fardată. Prin acul cel şui, cu ureche lungă şi cercel de perlă efemeră, au început să tragă cămila cea posacă.
RăspundețiȘtergereNu sunt veşti grozave, divagaţii! Cămila cu rococoaşă e purtătoare de înţepături otravice, iar din cauza lor durerea îşi va dezlega gura. Şi vor mai veni şi damele fără poame, acre şi neroditoare, care-i vor mânca din palmă lui Stradi. Şi dacă acesta n-are să le dea visare şi vizahăr, îl vor devora.
RăspundețiȘtergereBa vor dori să îi înhaţe palma cu totul! Dar Stradi le va spune povestea cu Abracadabra şi le mitui cu zâmbete leşinate de zâne purtate, zaharisite şi sulemenite şi la urmă le-o da pe Măria Sa, Sabia Prelungă să le ajungă. Iar cu durerea buimacă, uşor aurolacă, va proceda sauribalic: cu o antenă se va zgâria la venă şi din globule va face o pafta pe care va scrie aşa "Rîdem hăhăit,hohotim năclăit, chicotim ciripit în visul nedormit" Puternica vrajă gura să i-o coasă.
RăspundețiȘtergere:) să-i fie cusută cu aţă neagră, din pană de corbură mulatră.
RăspundețiȘtergereLa zicerea durerii să nu învie gura,
ci zâmbetul să ia din vis cuminecătura.
Vinul gustat să fie vărsat
în Oceanul tainei de neascultat.
Pâinea să fie unsă cu unt,
ghidudocşii să-l primească pe Stradi ca pe cel uns şi sfânt.