Ghidul ghiduşiilor

2012-01-20T04:57:00.003+06:00

astăzi se împlinesc 99 de ani zăpadă de când bunicul meu sauritan shipibo a inventat un visunculus (acel vis artificial care visează în locul nostru atunci când ne aflăm în trezie).

iată mai jos două poze. se zice că fotografia care va fi văzută prima poate spune (într-un mod secret şi uneori amânat) dacă privitorul ei are sau nu capacităţi vrăjitoristice:

http://www.flickr.com/photos/74696023@N07/6727876659/in/photostream

http://www.flickr.com/photos/74696023@N07/6727876871/in/photostream

2012-01-12T17:57:00.019+06:00

“Ajungi la cea de-a treia poartă a visatului atunci când te pomeneşti într-un vis uitându-te la cineva care doarme. Şi constaţi că acel cineva eşti chiar tu însuţi.” a spus don Juan.

eu nu mai adormisem de vreun an,
eram paznicul viselor cu ochii înredeschişi,

asta până am descoperit lipspa de magneziu şi somnifer;

am început să intru în somn ca-ntr-o otravă cu gust de miere înlocuită cu o linguriţă de dulceaţă.

deodată, în timpul visării, totul a căpătat

o altă limbă scorţoasă

şi strivitoare de cuvinte înţelese:

un bau-bau nacabau

avea-n buzunar tofana împotriva ghiduşăriilor;

ce-i drept, pe mine m-a priştipit

când a văzut că rămân potinteu şi nebăsăditor

(tot ce era nemişcare îl fascina, fiindcă el era era un drac giumbuşlucar cu gâtul rotitor)

în faţa pericolului ce mă aştepta – asta şi pentru că sauribalicii sunt recunoscuţi datorită dozei lor savuroase de nebunatecie

pe care pictorul de iguane a făcut-o ciucudie

sau chiar piericioasă

atunci când prima rază a soarelui se-nfăşoară

pe-o frânghie curcubeică roasă.

după vreo câţiva ani întuneric

m-a trezit ceasul cu bufniţă deşteptătoare

ce avea în piept orchestra pisicilor mecanice,

iar de picioare

purta legat un pat; din el se-auzea când muzică rock,

când un Concert baroc.

apoi bufniţa mi-a spus ce urma să fie de nepriceput:

umbrele de la asfinţit sunt nesfinţite. trebuie să cauţi, într-o cutiuţă muzicală,

gura leului care iese din inimă afară;

ea îţi va spune despre jumătăţile de umbră

ale unor oameni foarte înalţi

brodate

de un croitor stângaci,

trăgând fiarele şi cozile împletite ale visului

dintr-un ghem de întuneric cât o gheruţă de motăneasă;

orice ar fi, să nu te priveşti în oglinda arsă,

fiindcă vei căpăta amintirile unei prăjituri în cuptor uitată,

devenind astfel în viaţa următoare cofetar
cu fosta reputaţie pătată;

nu-i nimic dacă acum pare întortocheat,

Poarta se va deschide la ultimul salt;

esenţial e să cauţi starea de om visat

(aflat între semi-aici şi semi-nicicând)

amuşinat de dublul lui flămând

2012-01-10T01:09:00.009+06:00

interviu cu un membru al tribului kubu:

„

- Ai mers vreodată singur noaptea prin pădure?

- Da, adesea.

- Ai auzit acolo gemete şi oftaturi?

- Da.

- Şi ce ţi-ai închipuit?

- Că scârţâie un copac.

- N-ai auzit ţipete?

- Ba da.

- Şi ce ţi-ai închipuit?

- Că ţipă o fiară.

- Dar dacă nu ştii ce fiară ţipă?

- Eu cunosc toate glasurile fiarelor.

- Înseamnă că ţie noaptea nu ţi-e frică de nimic?

- De nimic.

- Şi n-ai întâlnit acolo niciodată ceva necunoscut ce ar fi putut să te sperie?

- Nu, eu cunosc totul. „

apoi mi-a apărut Gâscanul-Profet care m-a speriat de moarte. asta fiindcă nu mai văzusem o pasăre sublim demoralizată şi nici un cioc încrustat cu smaralde smulse din cureluşele de la tâmplele vântului.

la scurt timp am primit un mesaj dreptunghiular
într-o pagină-scrisoare din Oceanul Schizoidian,
acolo unde scrie

„Luna-i despicată,

o pasăre i se aşază pe coadă”.

deodată m-a tras de mânecă o jucărie sfinţită
cu apa din genunchiul cu corniţe
şi am plecat împreună în căutarea unui loc central.
am întâlnit mulţi oameni, unii dintre ei aproape vii,
alţii pictaţi la gulere cu un parfum ţuguiat de capră nordică.
eu îi întrebam de acel popor,
ei înţelegeau că mă interesez de un topor.
a, un topor animist, îmi spuneau,
probabil vrei să desfrunzeşti copacul în a cărui scorbură
stau credinţele şi scalpările personale.
ce greu a fost, deoarece n-am desluşit nimic
şi alergam cu profeţiile la răspântii
neadunate în mijloc precum cel mai rău duşman al meu
ucis de prietenul lui cel mai bun.

n-a mai durat mult şi am primit al doilea plic;
era în el o prăpastie totemică,
am luat-o ca pe-o prăjitură mexicană
cu clopoţei înveliţi în staniol
şi, după ce am înghiţit-o, am avut starea aceea
cu peri catifelaţi şi voci de gnomi subpământeni
ce-mi vorbeau despre locuri în care aş putea merge,
unele costumate şi mărturisitoare,
altele piticeşti, tresăritoare sau astmatice
şi cele mai multe netrezite;
însă niciodată aşezate în centru

2011-12-30T03:55:00.003+06:00

(prima dată ascultam un cântec spiralat dintr-o gură de lup căscat
ce-şi arăta măruntaiele):
„când ţi se întâmplă ceva imposibil,
e semn că un gând uitat al cuiva
a ajuns până la tine pe căi drepte,
legate între ele c-un fir de păr de african;
când cerul se-aşază cu partea răpciugoasă-n capul tău,
începe incubaţia viselor
în care vei fi prins la fel ca piciorul calului nărăvaş
între tava cu jar
şi faţa cu pojar
a unui desfăt frumos”
auzeam lucrurile astea în timp ce o altă muzică ale cărei note numărau zilele lipsă din viaţa mea se lăsa peste urechi precum căciula de miel în pielea unui ied.

(apoi a fost pauza continuă de respiraţie, aducătoare de neînţelegeri şi cuvinte de ospiciu)

şi vârcolac peste pupăză a apărut şi-un
vampir-instrumentist cu îndeletniciri lumeşti - pentru el dezgustătoare, iar pentru noi, cei din tărâmul baloanelor cu burţile operate, utile dar nedescuiate pe dinafară, ceea ce ne-a lăsat muţi de uimire într-o limbă grea şi preţioasă, limbă cu multe fâşii de ziar în pechineză şi sauritană lipite peste gura ei colectivă şi animicştiutoare.

(marea rosto-golire. jupuirea de orice fel de pricină)

l-am descusut pe muzicant până i-am răvăşit
paiele şi cârpele,
l-am tras de limbă până când bila de lemn s-a rostogolit, lăsând să se vadă lacrima ţâşnitoare din osul lacrimal şi astrele trase cu sfori de pe bolta craniană. apoi l-am întrebat cum pot scăpa de bântuirea lui, precum şi de vocile strigate pe muţeşte din cauza cărora sauribalicii nu pot cânta decât do de jos şi nicidecum stând în picioare, lucru incomod în timpul concertelor, unde tăvăleala şi învârtejirea sunt clişee pentru a lua ochii spectatorilor, dar mai ales urechile interioare.
încă nu am aflat ceea ce căutam, deoarece răspunsul lui e atât de lung, că îi trebuie patru fire albite în fiecare zi, aceasta fiind dovada scoaterii perilor albi unii altora numai şi numai din pricini neînţelese, însă pe deplin lămuritoare.

2011-11-12T02:08:00.000+06:00

Marele Vrăjhitor prevesteşte sfârşitul lumii ghiduşăreşti:

"ghiînşie ghiziduuaşie ghiaşie ghipadutraşie ghidudupăşie ghiasdufinţitulşie ghiurducătorşie, ghituşie ghiîmdupreunăşie ghicuşie ghiaducelaşie ghicadureşie ghiloducuieşteşie ghiînşie ghitiduneşie ghiveţişie ghiaduuzişie ghigladusulşie ghimieduilorşie ghidinşie ghiceadusurileşie ghiaducoperiteşie ghicuşie ghisândugeşie ghideşie ghimăduceşeşie. ghioşie ghisăşie ghiştişie ghicăşie ghinuşie ghimaişie ghieşie ghimultşie ghipâdunăşie ghicândşie ghitotşie ghiceşie ghivaşie ghivedunişie ghivaşie ghifişie ghipreaşie ghideduvremeşie"

2011-11-03T18:17:00.000+06:00

în sfârşit, Marele Vrăjhitor Ghiduşar ni s-a arătat şi a rostit câteva cuvinte prevestitoare în limba sauritană - pe care nici noi, sauritanii, n-am ştiut-o până acum -. astfel, pentru a ne da un ajutor, MVG ne-a tradus prima frază:

„ghifeduricitşie ghiaducelaşie ghicadureşie ghinuşie ghivaşie ghiînduţelegeşie!”

înseamnă

„fericit acela care nu va înţelege!”

mesajul Vrăjhitorului:

ghivaşie ghiadupăreaşie ghiunşie ghialdufabetşie ghinouşie, ghioşie ghilimdubăşie ghiînducolăcităşie ghiveişie ghivordubişie ghişişie ghiîmduprejurulşie ghităuşie ghivaşie ghistaşie ghiveduseliaşie ghicaşie ghiunşie ghiomdubilicşie ghideşie ghihidupopotamşie.

2011-10-15T04:21:00.001+06:00

“scoate demonii!” îmi şopteam printre dinţi, puţin rânjit, ca un pelican cu ciocul plin de peşti gâdilători, scoate-i şi aruncă-i în balta care nu poate oglindi nimic, nici măcar mustăţile uriaşului, ei, asta-i bună, n-am vrut să-mi urmez sfatul şi am plecat atât de departe, încât mă puteam vedea de la spate, ceva totuşi rămăsese la câţiva milimetri de creier, un avion din hârtie care-mi amintea lucruri incomode sau poate un acvariu minuscul cu câteva degete înotătoare şi psihopompe prin caracterul lor arătător, am simţit un arc detensionat în picior, semn că trebuia să mă întorc acolo unde nu fusesem niciodată,

se făcea că nu era nimic real şi-l recunoşteam din prima, totuşi aveam şi îndoieli din pricina cozii lui făcute din diamante prefăcute-n cărbuni, asta nu se putea, numai muşcătura încleştată a râsului te face să arăţi schimbător şi impur, devenise totul prea complicat, am vrut pur şi simplu să arunc demonii, i-am strigat pe rând, însă ieşeau ţinându-se de mână, speriaţi, cu ochii închişi pe jumătate, privindu-mă de jos, de la înălţimea gurii, cel mai mic dintre ei avea sprâncenele pline de ciocolată, „nu, nu!” mi-am spus, „rezervele de dulciuri să rămână la locul lor!” şi l-am trimis înapoi. aşa am făcut până la urmă cu toţi, fiindcă ba vomitau note muzicale, ba îşi lingeau de pe mâini mierea rămasă de la jertfele ghiduşare cu stafii făcute din sare de mare, unul chiar scotea uneltele pentru deconstruit, ceea ce mă lăsa gol precum o balenă întoarsă pe dos, îi aveam din nou nealteraţi, eram în siguranţă când deodată am alunecat şi-am intrat cu urechea într-o conductă de apă, îmi limpezeam gândurile, lăsam visele să se-agaţe de rădăcinile copacilor oceanici, era o desfătare, dar demonii uitaseră că-i ţineam pentru a mă ajuta, fără a întrece măsura, şi s-au înnoit, au devenit oameni, căutam o salvare, „uită-te-n sus”! mi-am strigat, „vezi pinul?”, am intuit ce urma şi mi-am reţinut sus-pinul, mă îndemnam în continuare la cele mai groaznice lucruri, dar am rezistat până la capăt, ştiam că e de fapt vocea oamenilor de interior care ar face, pentru o dispreţuită recunoştinţă, din margini rulouri şi din jocuri cutiuţe muzicale dezacordate.

2011-09-29T00:43:00.003+06:00

ne-am dus la spectacol, eu stăteam în primul rând din cele invizibile, iluzionistul scotea şopârle din pălăria şarpelui, jonglerul arunca zilele care lipsesc şi-i veneau în jos zilele care sunt în plus, numărul lor se-nmulţea continuu, i-au crescut atât de multe braţe, că a ajuns la încremenirea copacului, cineva trebuia să-l înlocuiască, pentru copiii aceia sauribalici care plătiseră biletul cu jumătate din amintirile lor m-am dus şi-am început să mă antrenez, cum mă concentram şi mă uitam în aer la mingile şi golurile care urmau să fie aruncate, am intrat în samjama, mă gândeam şi levitam şi spectatorii aşteptau dezamăgiţi, am strigat tare în interior, am primit răspuns de la urechea-nucului, totul era simplu, nu trebuia decât să mă nimeresc în pirueta potrivită, de la inactivitate la rotire, cu rochii largi ca cele ale vântului puternic ce umflă pânzele de pictură; era nevoie ca pirueta să fie măsurată cu girueta, ca nu cumva să fac vreun efort împotriva vântului, mevlevul ghiduşar care avea faţa cutată şi lăptoasă ca o perdea înmuiată în apă cu detergent m-a pus să mă dau peste cap în timpul rotirilor, am ameţit şi m-am rostogolit în mine, apoi m-am golit de ce era-n exterior, între pereţii sticloşi ca ai unui ou de păun nu rămăsesem decât un ghemotoc din păr de păpădie, pluteam şi nu găseam o soluţie să ies, i-am cerut ajutorul ştrengarului – omul ce ţine ştreangul -: să-mi arunce sfoara pentru a mă scoate înapoi, numai aşa, cu o sufocare, puteam ajunge la suprafaţă, am reuşit, însă copiii plecaseră, mai era doar un măturător – fost vrăjhitor care şi-a pierdut îndemânarea -, dervişul rămăsese din greşeală înăuntrul meu şi nu se oprea din dănţuială, eu, fără să vreau, mă aflam într-o nesfârşită căutare ondulată şi dantelată, după un timp mi-am pierdut înfăţişarea de sauritan, trupul şi toate gândurile negricioase, eram precum o godíe în voal de gódie, vâsleam împotriva unui curent aprig, fiind totodată în ziua logodnei cu valul năprasnic, tot atunci s-a întâmplat să fie şi praznicul pentru sfântul născut în Dracici, lucru ce l-a debusolat pe derviş şi-a început să caute Nordul, dădeam târcoale muşchilor de pe copaci, în sfârşit l-am găsit, era acolo şi-o stea căzută, el a vrut s-o ia, să fie norocul lui şi a ieşit din mine, trecuserăm amândoi proba individual descompus, eram două orgi cu tuburi de oxigen, spectacolul se terminase şi pentru noi, după o vreme cineva ne-a sunat să ne spună că ne dă biletele înapoi, al meu s-a rătăcit şi am primit în schimb o parte din amintirile închipuite ale măturătorului.

2011-09-15T01:37:00.002+06:00

Marele Vrăjhitor ne-a lăsat un mesaj r. adio de adio. l-am descoperit de-abia acum, după ce i-am făcut robin prohood-ul şi după ce n-am reuşit să ghicim în glanda holocrină a crinului decât întâmplări din trecut care nu s-au petrecut.

astfel am aflat că o perioadă va fi plecat, dar, pentru a nu ne descumpăni, ne-a spus că totuşi foarte win-rar ne vom întâlni. în discursul lui a fost atoateştiutor, povestindu-ne, în prima parte a înregistrării, despre originile noastre: „Legenda spune că Mitu şi Saur s-au întâlnit înaintea erei lor şi-au pus la calea lactee o nouă stea căzătoare pe tărâmul ce urma să se numească Sauritania. Mitu a fost exclus din denumirea deloc cuprinzătoare, din cauza necredibilităţii numelui său. Saur, zmeul Olimbului, a construit un zmeu zburător dintr-o frunză, putând astfel să fotografieze mai uşor, de la înălţime, procesul de fotosinteză, în cadrul acestor şedinţe foto observând pentru prima şi ultima oară naşterea Vrăjitorului din Ozon”.

iar ultimele lui cuvinte sunt despre destrămarea lumii sauribalice, aşa cum s-a descoperit scris în picturile murale realizate cu suc de mure în peşterile peştilor guralvi.

după cum am dat de înţeles, noi nimic n-am înţeles, de-aceea am chemat Cerbul axis (mundi) şi câţiva magi radioamatori să descurce undele electro-mag-netice:

Discursul Marelui Vrajhitor by sauribalic

2011-09-07T20:13:00.006+06:00

la secţia de bufoterapie, unde-mi făceam stagiul împletind sprâncene de bufon cu mustăţi de şoricel pudrate cu zahăr,
o aşteptam pe broasca Bufo pentru a ne ajuta să extragem dintele-împotrivă care crescuse între noi
precum iarba-câinelui într-o casă de pisoi. în afară de mine, toţi ştiau că trebuie să bată în uşă pe interior ca ea să-şi trimită în recunoaştere ochiul pe vizor. iar eu, cum tocmai fusesem plecat într-o omisiune diplomatică în vederea privirii făţişe dintre întunericlu albăstrit
şi lumina cu smalţul sărit, am ajuns exact când ei ciocăneau; mi-au deschis şi mi s-au închinat, pe scara şoRihter m-au urcat, unde, într-adevăr, m-am cutremurat, nu mai încăpea îndoială, pentru ei eram broasca ce-i împrumutase chipul unuia dintre noi. ce-aş mai fi vrut să plec înapoi, dar îmi şi băgaseră-n gură un căluşar, să pot spune astfel descântecul dănţuitor şi ghiduşar. fiind nevoit să fac tot posibilul pentru a-i salva (altfel ştiam ce mă aştepta: pedeapsa gâdilatului cu o pană de kitară şi înlocuirea corzilor vocale cu spice de secară), am deschis trusa de stomatolog, am luat din ea un cleşte de rac, o freză de judecător medieval, un halat cu guler din spumă de val, un ivan turbină pentru detartraj şi o ciocolată albă pentru mulaj. la gât mi-am pus un Fuloar şi i-am aşezat pe rând pe scaunul construit din jumătate de balansoar. pentru extracţie am folosit un praf de rarefacţie, astfel ar fi trebuit să rămână doar câţiva dinţi de lapte inofensivi, răul fiind eliminat. eram ca şi salvat când ultimul pacient mi-a cerut să-i fac anestezie. nu ştiam decât practica intraveninoasă, nepotrivită în situaţia asta dureroasă, aşa că am ales anestezia spinală cu spini de la o rosa witchurana, înghiţiţi în frunze de andivă; numai că împricinatul tratat a dovedit a fi posesorul dintelui-împotrivă şi, cu o viteză somnolentă şi corbitală, mi l-a înfipt în jugulară. toată lumea îmi mulţumea, dar acum eram eu împotriva mea. cu o mână îmi preparam un amestec vindecător din dinţură, cu cealaltă încercam să-mi scot laptele din dantură. disperat am bătut în uşă, a apărut Bufo cu trusa de ultim-ajutor, mi-a explicat că mă va salva imediat, întăridu-şi afirmaţia cu un negatoscop. apoi m-a pus să-mi iau inima-n dinţi, să vadă care e acela mai rezistent; l-a descoperit imediat, de jumătatea mea rea cu o adormitură m-a separat, mi-a mai cântărit o dată ambele părţi cu o terezie şi m-a sfătuit să nu ajung prea curând la trezie.

2011-08-17T21:29:00.000+06:00

Operaţie pe acord deschis by sauribalic

2011-08-12T03:01:00.000+06:00

la marginea câmpului, unui om ce smulgea buruienile i s-a lipit de retină

o floare acvatică transportată de o pletină

„vezi” i-a spus fetiţa-înaltă-până-la-cer „frumuseţea e-n ochii plivitorului

de-aceea vreau să m-ajuţi să arunc din mine cojile de castane prăjite

şi tot trecutul friguros din împletitură de camefite”

„uite” i-a răspuns el nervos „cum să reuşim când ţie îţi cresc pe braţe

descrescătorii de păsări, şi cum să pot lucra când în creierul tău

e un ceas cu ace făcute din incisivi de rechin,

iar orele – din seminţe de smochin?”

fetiţa s-a supărat, lângă ea s-a aşezat o insectă religioasă

care i-a povestit despre jertfirea viţelului de mare;

a ştiut atunci că trebuie să se despartă de ea sub apă

să nu se-audă strigătele de fiară împăiată;

„ce uşor e s-alegi calea lactee greşită” i-a şoptit plivitorul în urechea înnămolită

„fă mai bine vraja cu laptele spălat în cerneală pentru a obţine glandele amare care ajută la transformarea amintirilor, prin pasteurizare, în produse alimentare. şi dacă te încântă gândul unui mese copioase cu întâmplări care mai de care mai gustoase, smulge un copac, opreşte numai o rădăcină supusă testelor de aeromedicină, iar când găseşti o urmă de zbor, construieşte din ea o peniţă. apoi goleşte în acest Mare Stilou scorţos lacrimile pescăruşului albastru. după toate astea, scrie pe talpă ce vrei să fie şters”

aşa a făcut, însă cu fiecare cuvânt se micşora, până au rămas doar tălpile

de arăta ca un motan descălţat ce se agaţă de o perdea din păr de pisică.

„bine, dar chiar nimic n-ai mai vrut să păstrezi? fie!”

şi tălpile i-au intrat ca o melodie în pământul cu clape negre de somn şi albe de sare

la câtva timp, din ele a încolţit o floare de mare

2011-07-16T18:27:00.004+06:00

Antilopa săritoare la nevoie se cunoaşte, aşa mi-a spus omul cu ochelari maţi de vedere, expert în săriturile în plin şi-n dezvoltarea oaselor încleiate cu miere; bine, dar el nu vedea, nu auzea, nu putea să şoptească, aşa că am plecat singur să mă conving de prietenia trebăluitoare, ornată cu ciocuri de papagal şi corzi vocale de lebădă; am mers, m-am împiedicat, în loc de tălpi îmi apăruse-un cap, apoi, mai jos, alte picioare, la mijlocul meu stăteam ca-ntr-o scorbură plină de ciocănitoare; mă consola văduva spinării gâdilată de spini, enumerându-mi pierderile care multiplică rădăcinile, pe meningine mi se depusese un strat de funingine, nu ştiam dacă voi ajunge cât mai repede spre ceva ce nu mai aveam în plan, deodată am auzit o pocnitură în spate, gata, mă rupsesem în două, aveam o parteneră nouă dar trădătoare, fiindcă acea jumătate se prefăcuse-ntr-un bulb rahidian de narcisă, trebuia să grăbesc pasul, mi-a apărut în faţă un hipopotalamus, n-ai văzut-o? l-am întrebat despre antilopă, ba da, e chiar pe umerii tăi, atunci mi-am dat seama cum prietenia asta m-a cocoşat, presiunea astmosferică era atât de mare, încât coloana de mercur din vertebre indica
un mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm ca un tren tras de ren ce transportă cisterne de suprarenină pe zăpadă artificială din praf de aspirină; nu mai puteam respira decât printr-un vizor prin care se vedea un miriapod ce se relaxa stând într-un picior; la marginea mea, cealaltă jumătate râdea, „prietenii ţi-i alegi după nume, trebuia să fi recunoscut de la început acel anti”; de atunci am plecat în căutarea unor pro-tozoare, fiindcă numai ce nu se vede cu ochiul liber poate lega fedeleş o prietenie mare.

2011-07-03T15:35:00.004+06:00

tot ce spuneam era alb-alb, era bla-bla,
genele precum cozile de vulpe argintie te desenau
tu te puteai oglindi doar în laptele din oală
şi era cu atât mai hilar cu cât stăteai serios în noaptea aceea care-şi întorcea cu două degete mustăţile de pisică tărcată
ai adus ciuperci, mulţi bureţi, i-am înghiţit
pentru că altfel nu puteam absorbi albul
peste inimă ai pus o sugativă cu o pată de cerneală
sperai să se facă totul albastru
dar s-a transformat într-un alb astru
care ne-a luminat şi mai puternic, ne dispăruseră ochii
nu însă şi interiorul proaspăt vopsit;
am alergat până-n ţara unde totul era cu susu-n jos
acolo trăia stafia negustorului cinstit ce juca alba neagra cu dungile unei zebre
aveam dreptul la o singură încercare, şi aceea negreşit greşită
mi-era aproape imposibil să-mi dau seama doar pipăind
noroc că ţineam sub limbă un strop de lapte
cu care-am stropit dungile
atunci negustorul s-a înfuriat, căuta cu disperare
un suflat cu evaporare pentru a-şi recunoaşte propriul joc
am strigat repede „negru”
„e greşit!” a spus el c-o voce de spân răguşit;
scăpasem, am ajuns înapoi în casa ta cu acoperiş de păpădii pietrificate
ne reapăruseră ochii, însă li se încurcase ordinea, cu stângul vedeam în locul tău, iar tu cu dreptul puteai să vezi aşa cum te privesc eu de la spate
de-atunci pentru amândoi într-o parte e zi când în aceeaşi parte e noapte.

2011-06-29T16:14:00.002+06:00

Durerea struţului cu gâtul scurt by sauribalic

2011-06-23T21:53:00.004+06:00

dat fiind că în ultimele zile am avut probleme de sănătate, am consultat un doctor, folosind stereostetoscopul, bomfaierul şi alte aparate care m-au ajutat să-l diagnostichez.
astfel, pentru împricinatul ficat, am făcut un ampli-ficat-or – asta şi din cauza faptului că m-am suprasolicitat, jucând de foarte multe ori un colesterol principal, acela al unei bile rostogolite ce a devenit din ce în ce mai leneşă.

ampli ficat by sauribalic

2011-06-19T02:31:00.000+06:00

pe umeri îmi stătea o rufă. nu e de mirare că vorbea dacă ne gândim la mânecile ei ce croşetau părul doamnelor înfăşurat a doua oară sub sandale.se temea doar de un raton împăiat chiar în timpul unui maraton. când îmi vorbea repezit, aveam incisivul din gura fugii străpezit. şi dinţii ei – haine la uscat pe-o sârmă ghimpată -. mă privea ameninţător cu o cornee învelită-n cornetul de îngheţată. o întrebam curios pe cine a îmbrăcat, fiindcă trebuie să fi fost un pitic. nicidecum, mi-a răspuns, eram căciula unui uriaş ce avea mâini în loc de cap. atunci mi-am dat seama că vorbea de unchiul meu condamnat pentru ucidere miriapodului din ţesut creponat. nu mai voiam să mă simt ameninaţat de trecut, aşa că am plecat spre maşinăria de reciclat amintiri care nu s-au petrecut. cum mă îndepărtam de înălţimi, a început să-mi crească în vârful degetului o rană. totul era cumplit la atingere, inclusiv păpădia de la subraţul dantelăresei şi mai ales cireşul de pe tortul de cânepă al cofetăresei. m-am întâlnit cu pădurarul cu părul rar, m-a oprit să se plângă de egretele pline de regrete care-I ciugulesc din postrungă. s-a făcut târziu, de frig am tras rufa pe mine. degrabă m-am prefăcut că nu se întâmplă nimic, fiindcă mă prefăcusem într-o mantie de ploaie. norul secătuit a dat semn că se-nconvoaie. în sfârşit am descoperit ceea ce nu era de aflat, adică răfuiala cerului cu rufa. mi-am făcut un implat cu apă de mare, să pot pleca înapoi, ba, mai mult, mi-am injectat şi două izvoare. am scăpat târziu de aceste blesteme din ţinutul fără umbrele. pregătită de plecare, rufa îmi croşeta o căciulă cu patru andrele.

2011-06-16T02:10:00.003+06:00

m-a întrebat ce număr se acunde-n mărul din umăr, eu aveam degetul mic prins în capcana din cribitelniţă, nu mă puteam întoarce decât cum ar fi o clipire cu gene false; el, îmblânzitorul de mere, îmi arăta mai departe lanul cu oase de jucărie, ştia că mă sperie numai visul despre o trezire în acel loc, mi-am pus pe cap fructiera din mătase şi-am aşteptat blestemul cu colţi de rinocer, nesfârşit tocmai prin faptul că între două cuvinte mai are unul şi tot aşa, nu puteam apela decât la dresorul de fructe cu codiţe de pui de elefant, acesta m-a sfătuit să-mi ling somnul de îngheţată până-i voi da forma unei undiţe, apoi să mă pescuiesc de pe un dulap cu jucării, nu ştiam dacă mai întâi trebuie să adorm sau să urc pe mobilă, visul m-a prins când puneam piciorul pe o caracatiţă de pluş; un tunel cu mâneci de rufă neuscată mi-a făcut respiraţie gură la gură, am reuşit să mă agăţ de umeraşul pe care stăteau pieile şarpelui de platic; mai aveam puţin când o ploaie fierbinte mi-a topit un dinte, a rămas din el un praf lăptos şi elastic, l-am pus în buzunar ajungând pe dulap; dormeam în continuare, însă dintr-o şuviţă de păr s-a desprins un ac şi m-a înţepat în bobul de strugure din creier, m-am trezit într-o baltă de sirop, mi-am amintit că din somnul rămas trebuie numaidecât să mă scot; din pulberea elastică am făcut o undiţă şi-am aruncat-o în lichidul dulce; am tras atât de tare încât mi s-a dizlocat umărul şi a căzut din el un măr cenuşiu, atunci am strigat către îmblânzitor “ştiu, ştiu” astfel am scăpat, spunându-i numărul inscripţionat.

2011-06-05T20:08:00.000+06:00

spunea c-or să vină norii cu cioc, plini de cicacitrice

şi-or să închidă aerul într-o colivie cu zulufi

eu ţineam portocalele în mâna crescută-n ceafă

(ştiam trucul ăsta de la bunicul – fost jongler cu grenade din caramel)

mai înfiorător îmi atingea vârful nasului

şi-mi recita din biblia peştilor

cuvintele lui erau mingi înţepate cu ace de vrăjitoare amatoare

începusem decojirea când şi-a înghiţit limba maternă

în burta lui ca un balon de săpun

se năşteau preziceri de diamante colţuroase

mă privea precum o bufniţă ce zboară cu spatele

am zdrobit câteva felii, aroma lor s-a agăţat de crengi

era atât de înalt încât nu se putea salva prin mersul piticului

a scos din piept un insectar cu amintiri

a aruncat-o spre mine pe cea

în care mă aflam sub un pom gol de crăciun

una din portocale numaidecât s-a uscat, mai aveam o singură felie proaspătă şi o cruce pentru exorcizarea furnicilor fără joben

mi-a simţit slăbiciunea, m-a gâdilat în talpă cu păpădia trasă de poneiul pălărier

am intrat din prima în râsul cu lacrimi, ceea ce m-a ajutat să fac un sirop întrebuinţat la pierderea memoriei jucăriilor demonice

epuizat, păpuşarul ucigaş l-a băut, transformându-se într-un coşuleţ de fructe regurgitate de animalele sălbatice – pedeapsă mai mare nici că exista pe-atunci în ţinutul ţinutului de burtă de la atâta râs, unde din ospicii evadaseră creaturile cele mai ameninţătoare ale copilăriei –

păpuşarul s-a uitat cu dezgust, dar nu s-a putut abţine şi mi-a cerut ingredientele pentru acel gust

noroc cu ariciul portocaliu ce trecea pe acolo şi pe care l-am oferit – zâmbind sănătos şi totuşi lunatic, fiindcă se apropiau norii ce urmau să-mi ciugulească pielea cu miros de portocală – ucigaşului de păpuşi.

2011-05-22T01:34:00.000+06:00

a venit omul cu joben deasupra umbrei şi mi-a spus: încă nu trebuie să ştii nimic despre poneiul pălărier!

2011-05-20T00:06:00.003+06:00

cum lumea ghiduşăreasă trece printr-o suferinţă provocată de pierderea preşe-dintelui de lapte, am primit un mesaj de la Jhitor, mai-marele-shipib-între-piticii-sauritani-vorbitori-de-limbă-pechineză:

��toate aceste lucruri vor fi aluniţe pe umărul�� Marelui Vrajhitor��dar cum noaptea încă nu are��cioc��de bufniţă�cu picioare��mătăsoase��veţi mai rămâne pe��inim@��prinsă-n��trambulina

din spatele circului;�nu��este��nici măcar�timpul�zestrei�găsite�în��guşa�coralului�

ceea ce înseamnă�că suferiţi��ca un papagal�cu stăpân mut�

sau precum frizeriţa��îngerilor;�întrebările��sunt acum�boabe de strugure��cu însemnul măturătorilor zburători;�priviţi spre ziua cu urechi de liliac��acolo��veţi scăpa de pârjolire şi veţi vedea lumina�atâta tot că trebuie�să vă feriţi��de calul gâdilat��în potcoava rubinie�

2011-05-15T04:22:00.002+06:00

dinspre soarele cu raze de miere

cobora prietenul meu, jumătate larvă, jumătate lavă

era obosit, voia să doarmă pe patul de puşcă

trebuia să am grijă fiindcă, dacă avea vreun coşmar

apăsa trăgaciul îndreptat spre fereastra

dincolo de care era numai apă de mare

i-am vegheat somnul cu un binoclu folosit la analizarea

celei mai îndepărtate furnici nou-născute

şi, când a-nceput să respire greu

l-am rostogolit ca pe o clătită din praf de pulbere în loc de făină

el a crezut că vreau să-i fur un vis despre cum a găsit

calea ferată cea dreaptă şi m-a ochit în plămânul de ciocolată

câteva săptămâni nu m-am putut ridica, venise multă lume

să mă împacheteze în staniol

întâmplarea asta a ajuns la uriaşul cu auzul precum vocea

unui japonez răguşit, care mi-a adus o folie de rostogolit jucăriile

al căror nas e o bezea îngheţată

m-a luat apoi sub braţ şi m-a lăsat la uşa cofetarului ce avea sare sub limbă, acesta m-a vindecat, refăcându-mă după o reţetă

scrisă pe pătrăţele de matematică din

2011-05-13T00:19:00.000+06:00

în urma alegerilor ghiducratice prin tragere la sorţi, preşedintele Sauritaniei este

Vrăjitorul din Loz by sauribalic

2011-05-12T13:18:00.000+06:00

Fumatul e sănătos tutun

2011-05-12T01:20:00.000+06:00

analiza unor cărţi de ghicit:

ReMeNe Des cartes

2011-05-10T00:30:00.000+06:00

boala e în toy!

şi fiindcă cineva a auzit de problema noastră, ne-a dat o mână de ajutor

2011-05-09T04:10:00.003+06:00

cea mai veche pacientă a ospiciului de jucării, mături de vrăjitoare şi pălării a evadat. cu tot cu pat. era unul fermecat, în care dormeai stând în cap. suntem dezinformaţi de către doctorul la cămaşă de forţă şi cravată că a fost văzută sărind gardul de sârmă ghimpată cu ghimpi de ciocolată.

semnalmente: ochiul interior miop, mâinile rupte de la un skandenberg c-un schiop, mănuşi din frişcă şi bezele, purtate în buzunarul de la spate, fiindcă este cardioloaga vestiţilor cofetari cărora, din pricina inimilor împietrite, le ies prăjiturile tari.

este o bună prezicătoare, inventatoare a multor zicători şi vorbe de duhuri, descâlcitoare de păr împletit cu ajutorul unui liliac ce a ţinut degetul pe nod;

a venit singură la institut dintr-un motiv mai mult decât necunoscut şi a fost considerată sănătoasă până când i-am simţit pielea din carapace de broască ţestoasă, propice închiderii în ea; şi asta n-ar fi fost nimic dacă ar mai fi fost şi altceva, deoarece pentru normalitate sau numai pentru un singur lucru ciudat, în Sauritania eşti pe loc condamnat.

aşadar, căutaţi în camera cu jucării sau în coşmarul păpuşarului, doar-doar o s-o găsiţi.

recompensă: celor cu mână largă le facem o pensă;

iar acelora care-o aduc vie, le facem degrabă o internare

la secţia „secretele jucăriilor pentru reîncarnare”

2011-05-03T00:17:00.000+06:00

era goană mare după neuroni în formă de fleuroni de la cei cu cap, pentru a porni la luptă îmi trebuia o pălărie de vrăjitor făcută dintr-un cuib de rândunică, dar deodată, dintr-o frică nedefinită, m-am ascuns în lăcaşul albinelor, făceam acupunctură cu ace umplute cu miere, mă relaxasem atât de tare că mi-au crescut aripi în loc de picioare, sauribalicii au trâmbiţat despre dezastru, îi acopeream cu chitara, aşa s-a dus vestea în toată ţara că dăm o sindrofie, când, de fapt, noi aveam sindromul războiului veşnic neterminat, veneau mulţimile cu vin chat lafitte, ba chiar ameţeau înainte să ajungă, cei cu câte un greiere pe umăr sfârşeau la spital, fiind diagnosticaţi cu cri-cri du chat, dac-am văzut că nimeni nu se ia în serios, am luat o spadă cu vârful ros de şoricelul cu dinţii de lapte, ceea ce însemna că o puteam împlânta cuiva doar în spate, lucru învăţat de la un chirurg-fachir; am plecat la luptă, dar mi s-a desfăcut un şiret, când m-am aplecat să-l înnod mi s-a aşezat pe umăr fluturele-cap-de-mort, locuitorii sauritani m-au confundat şi-au început să mă vâneze, le spuneam că eu sunt ceea ce nu se vede, iar ei au înţeles că trebuie să mă decapiteze, strigam la ei atât de tare încât mi se îngroşase vocea de-mi ieşeau din gât bemoliile care rodeau aerul până ce copacilor li se puneau tuburi respiratorii, am scăpat cu greu de-abia când prietenul meu, Falsmart, a depus pentru mine falsă mărtuirie cum că aş fi un vrăjitor cu pălărie, a trebuit, chiar dacă nu-mi stătea în puteri, să prind fluturele vinovat şi să-i extrag din cap, cu bagheta din aeron, preţiosul neuron.

2011-05-02T03:30:00.002+06:00

eram un ghem cu care se îneca o pisică

mă ascundeam sub o pătură din cruciuliţe de argint

legate cu aţă dentară

aveam mâini transparente

mărgele albe şi pene de gâscă sălbatică în creier

pieriseră toate ghiduşiile

ţineam pe cap un vas de sticlă în loc de umbrelă

tristeţea era ca atunci când râdeam atât de tare încât îngerul

păzitor scăpa oglinda şi erau cioburi oriunde călcam

tu veneai cu o plajă sub tălpi

ce-ar fi, mi-ai spus, dacă ţi-ai întinde braţele ca o cortină la teatrul de păpuşi

eu m-aş duce în faţă, aş zâmbi de fiecare dată când pieptenele unui greier

ţi-ar răvăşi părul şi-ai arăta caraghios, precum o fetiţă pe tocuri

şi cu urechi de măgăruş

mi-a fost ciudă că toţi şi-au imaginat cum am murit de râs

mai ales că a fost o zi mohorâtă, cu nori din mohair şi copaci

îmbrăcaţi în pulovore pe gât

2011-04-27T20:55:00.005+06:00

în vechime, sauritanii scriau cu ajutorul pisigrafului, mai ales în timpul somnului presărat cu zahăr tors. centrii nevrotici emiteau semnale în gheruţe, mesajul fiind transformat

atât cât înţelesul oricărui lucru să fie întortocheat.

în zilele noastre, grafologii susţin

că cel mai bine se pot studia literele desenate cu un stilou umplut cu vin.

se pot afla multe şi din anotimpurile

trase la xerox cu ajutorul unui xeroteric,

dar mai întâi trebuie îndepărtate fructele cu coajă tare,

mai puţin două-trei migdale
învelite în carapace de broască ţestoasă găsită în ţest

şi folosită pentru o licoare din care se obţine parfumul de sare

utilizat în industristria ghiduşăriilor nepipărate.

o altă metodă e ghicitul în proscris

l-am încercat de multe ori când nu puteam alerga într-un vis,

nereuşind să termin un mănuşcris

din cauza mănuşilor de box în care plămânii erau înveliţi, asta până

am descoperit că se poate folosi fi-cat-ul

pe post de pisică ce traduce orice în timp real, pe o foaie velină

prelucrată dintr-un Limba de origine străină.

2011-04-05T03:02:00.002+06:00

când era îndrăghostită, purta rochiţa galbenă din coji de cais şi aştepta toată ziua lângă receptorul ridicat puţin, cât să audă dinainte vocea celui care urma s-o sune. Furnicătorul îi făcea legătura dintr-o centrală cu lemne, iar când mişca buzele să spună „alo”, parcă se deschidea o uşă de biserică pe unde năpusteau milioane de furnici.

soarele era un cap de rinocer care-i străpungea pielea precum luciul unui fier de călcat. când se întâlneau, ea îl lăsa să-i mângâie părul tăiat, pe care-l ţinea într-o pungă de mătase. el sufla greu, de parc-ar fi vrut să umfle şi mai mult un balon cu heliu. ea mirosea a zăpadă cu sâmburi de portocală, el - a compartiment de tren deraiat de pe şine în mijlocul unei păduri de pini. ea credea în visele de culoare vişinii coapte, el – în umbrele cu creastă de cocoş. ea inventase pieptănul cu ţepi de arici, el construia şira spinării pentru nevertebrate.

ea avea

Buze subţiri. by sauribalic

el avea

Buze groase by sauribalic

2011-04-02T22:21:00.000+06:00

fiindcă cititorilor din Sauritania li s-a interzis rostirea versurilor dintr-o singură suflare, s-au revoltat şi au strigat cu toţii

JOS CEZURA!

Jos CEZURA by sauribalic

2011-03-29T23:17:00.002+06:00

era o dimineaţă cusută cu prea puţină aţă

şi cum hainele începuseră să mi se deşire

strigam după ajutor în neştire;

din oraşul cu smoală în urechi, a apărut cea care-i ocroteşte pe descusuţi; a intrat pe geam şi s-a prezentat dintr-o ceaţă neagră spălată pe margini cu albastru de metil. mergea prototiptil, să nu mi se-ncreţească frica precum golurile adânci din pânza de păianjen. ar fi fost, pare-se, cel mai cumplit lucru, nedezlegat nici de spadasinul războiului de ţesut

era ea, Croitoreasa Licuricilor, ce-avea o aţă rezistentă, de legat între ele diamantele de pe dinţii elefantului

de asemenea, mai avea tălpi-foarfeci, cu ajutorul cărora tăiase ombilicul omului de tinichea

eu urma să-mi cos limba, aşa că-mi trebuia neapărat un fir de culoare apropiată, poate chiar să mă atingă uşor pe spate când dorm cu faţa spre noapte. prietena mea l-a strigat pe Croitor, cel c-o aripă în pământ şi alta-n zbor; acesta tocmai cumpărase câteva bitujerii făcute din ochii roşii ai hamsterilor pitici şi le deşirase la maşina de tocat pietre preţioase

lucraseră amândoi destul de bine, însă am început să vorbesc înainte de vremea bună şi li s-a stricat toată munca; eu eram nevoită să mă ţin c-o mână de broderia din interior, să nu ajung cumva un trainic model de covor. Croitorii neîntrecuţi la probele de atletism s-au sfătuit şi deja li se-nvineţiseră ochii, fiindcă se dădeau bătuţi

noroc cu

Zâna-Cuţităreasă, care s-a arătat pe nepusă masă, aşa încât am pregătit numaidecât un ospăţ, însă aveam o pită din făină trecută printr-o sită cu goluri de plumb; noua invitată, vrând să ne ajute să tăiem pâinea chiar cu orice chip (fie şi unul fals), şi-a arătat adevărata faţă

a ameninţat-o pe Licuritoare, povestindu-i despre tradiţia familiei sale de cuţitari şi despre irascibilitatea faţă de orice alt obiect ascuţit, mai ales cu pricepere mânuit

atunci am adus trăsura şi i-am promis rău-făcătoarei că o va purta în împărăţia lamelor cu dinţi neşlefuiţi şi privire deloc tăioasă, unde vârful oricărei foarfeci e acoperit de un strat de furnici cordiale, locul acesta aflându-se în Antzii Cordilieri

astfel limba mi s-a vindecat, reuşind mult mai uşor să despic firul în patru

Croitorul şi Croitoreasa licuricilor au trăit fericiţi şi, bineînţeles, s-au cusătorit

Cusătoria by sauribalic

2011-03-28T17:49:00.004+06:00

2011-03-25T03:08:00.002+05:00

uneori îmi vine să plâng, mai ales când interpretez o bossa terra nova care mă mârâie. în alte cazuri, cum ar fi cel predicativ în care predic despre buna dispozână, cântând după o partitură de hazz, steguleţul notelor flutură sub tălpi şi mă gâdilă neîncetat:

Partitura de hazz by sauribalic

2011-03-19T03:07:00.003+05:00

Somnul rapitor by sauribalic

într-o parte sunt păsările-n coajă de ou

în cealaltă – cele în coajă de nucă

alegerea trebuie să fie grea

fiindcă numai astfel pot şti

ce formă are visul.

închid un ochi

îmi ţin respiraţia pe jumătate

şi mă îndrept către copacul cu gheare de corb

el îmi va arăta acrobaţiile pe muşchiul trapez

în urma cărora, pe plămânii ca două schiuri,

voi aluneca din mine prinzând rădăcini.

sunt de ajuns câteva picături din sânge de mure

pentru ca pasărea cu ciocul bandajat

să-mi scrie pe piele drumul de întoarcere

însă atât de mult loc e-n starea de confuzie

încât prefer să rămân nemişcat în mijlocul ei.

numaidecât mă trezesc înfăşurat în pânză

şi ţipătul meu reuşeşte să spargă pereţii oului.

în condiţiile astea e inutil să mai vorbesc

despre forma pe care-am descoperit-o

2011-03-17T16:28:00.002+05:00

umblam cu o gaură-n piept, în ea se ascundeau cei care evadaseră, mulţi dintre ei încercau să-mi ajungă la ureche să-mi vorbească despre pericolul strănutului în apropierea obuzelor acoperite de polen. n-au reuşit nicicum, fiindcă purtam, ca un guler indian, cabluri de înaltă tensiune în jurul gâtului, care mă făceau atât de înalt, încât nu mă puteau privi în ochi decât când lăsam să se rostoglească mărgelele de sub pleoapele-evantai. am ajuns aproape de casă, geamul fusese spart în formă de coasă, am urcat în liftul din molid, paznicul era un înger fără dinţi

care-a reuşit să mă scoată din minţi,

voia să-mi stea în spate neîncetat,

eu aveam o cumplită durere de cloană şi cap,

noroc c-am ajuns la nivelul acoperişului, mi-am dezlegat un fir şi am mers pe el până în pod. acolo am găsit păpuşile mele cu păr auriu din care mai rămăseseră doar craniile, maşinuţele cu scheletul din oase de pui şi-un pitic cu funingine pe capot rătăcit sub o capotă. în apropiere, un corb împăiat se scutura de colb, subtalpa a început să mi se zdruncine, am căzut peste ce mai rămăsese din casă, m-am trezit pe asfaltul ca un iepure prins într-o capcană de şoareci, m-am adăpostit într-o grădină cu flori ce miroseau pielea omului de la o distanţă egală cu rădăcinile lor întinse precum picioarele balerinei c-un cârcel la gleznă, efectul prafului a-nceput să se vadă, mi se schimonosise faţa de semănam cu o bufniţă seminţe, ba chiar copaci cu copci pe ramurile uscate, iar când m-am aplecat să le dau evadatorilor să bea din apa unde se reflecta o parte întunecată din soare,

a crescut din fântână o floare,

m-am strâns de nas cu un patent, dintr-o coajă de nucă învelită-n bucăţi de perete am muşcat,

dar degeaba, fiindcă n-a trecut mult şi-am strănutat.

2011-03-15T13:15:00.000+05:00

ce nenorocire! şi pentru că s-a bătut dugongul de trei ori la petrecere, a venit poliţia animalelor:(

Dugongul by sauribalic

2011-03-14T19:08:00.003+05:00

Sorock by sauribalic

a început petrecerea cu sloganul „pentru a fi dur, trebuie să te dai de-a dura!”.

deja au ajuns aici crocodiul cu pantaloni din imitaţie de piele, renul santanist, biavolul pitic, bătăuşii wombatii, oponeii; sosit cu patul de moarte după el, iepurele de Pat-agonia, văduva neagră de furie, urangutanul plin de ură, care poartă un inel imens cu o diaMantella aurantiaca, tantilopa în-focată cânde e vorba de astfel de muzici, un hiphopotam şi nişte raptile care n-au nimerit în seara care trebuia, şerpii venoşi, care din cauza unor probleme cu sinusurile, au săptămânal tentative de sinuscidere, căprioara ghimpala, Oribi(l), sePuku şi acerbul de mlaştină.

nu se va-ntâmpla nicio nenorocire, fiindcă paznicul e un prorock ce proroceşte o paşnică saradebandadă.

2011-03-12T15:04:00.000+05:00

Autobluesul care transportă pasagerii în Sauritania by sauribalic

2011-03-11T00:09:00.005+05:00

Ploaia by sauribalic

pusesem un semn de carte la amiază. a doua zi voiam să-ncepem din acelaşi loc unde florile fac o cocoaşă mică, iar copiii fioroşi ai furnicilor alunecă pe tulpina ca un tobo-gun îngheţat de frică. în grădină, lucrătorii porniseră maşina de cusut stropi pentru a fabrica umbrele. nu făceam altceva decât să măsurăm distanţa dintre vise şi să tăiem, acolo unde era nevoie, cu o foarfecă alcătuită din trei braţe (care mai mult îmbrăţişau decât răneau, şi totuşi nu m-aş fi lăsat abandonat pe vreuna din lame, chiar cu riscul de-a rămâne ursuz şi nedezlipit de mine).

s-a dat alarma atât de tare, că ne-au sărit cojile de nucă de pe cap; pe noi ne confundase cineva cu nişte sâmburi amari, punându-ne-n borcane de dulceaţă. mai întâi ne-a conectat la o hidropriză şi ne-a verificat cantitatea de apă. apoi a coborât în noi găleţi dirijate cu o oglindă vopsită, pescuindiu-ne păstrăvii-fântânel. eu n-am vrut să-l dau sub nicio formă pe al meu, fiind astfel nevoit să-mi părăsesc locuinţa şi să mă mut într-o nucă de cocos. numaidecât am dat de necaz,

deoarece un muzicant tocmai avea nevoie de un maracas.

după câţiva ani ne-am întâlnit în faţa unei pulberării. de la o bere, unul s-a făcut pulbere; noi, ceilalţi, stăteam cu ceşcuţele în mâini, aşteptând să ne fie umplute, când primul venit ne-a anunţat că din cauza producţiei de umbrele s-au epuizat stropii de ploaie.

atunci din genunchi a-nceput să mi se verse apa şiroaie.

2011-03-08T21:53:00.000+05:00

am tras grilajul peste ochiul ce se zbătea ca un papagal negru, am tricotat ochiurile ochelarilor de lână din zilele geroase şi m-am înecat în somn. acolo am împletit câteva pârâuri ca-ntr-o coadă de cal adormit în capul unei prinţese, urmând să-mi fac din ele un brâu de scafandru-cu-bulgări-de-gheaţă-legaţi-de-glezne. grija cea mai mare era să nu mă întâlnesc cu nimeni, din cauza timidităţii excesive care mă împiedica să pronunţ mai mult de o silabă din orice cuvânt. dar, ce ghinion, au venit spre mine mulţimi de peşti, întrebându-mă încotro e drumul înspre cada din baia de aur, iar eu le-am răspuns astfel, nereuşind să-i avertizez despre marele pericol rechinic:

„e în dreap ta spre sa tul în ca re nu sunt pes ca ri”,

vrând, de fapt, să spun:

„e în dreapta talazului, spre satul tulbure în care rechinii nutriţionişti sunt pescari calificaţi riverani”

2011-03-05T00:56:00.000+05:00

Yakety Axe după Chet Atkins by sauribalic

muzicianul are-n saxofon o sticlă cu alcool

bea din ea de fiecare dată când le cântă elefanţilor cu pantaloni bufanţi

nicicând sunetele nu s-au auzit mai încet

ca şi cum cineva ar fi turnat miere peste ele

pentru cămilele însetate

melodia ia în deşert paharul cu lapte

pentru bufniţele bătrâne

fabrică ochelarii cu care se pot vedea şoarecii albi acoperiţi de zăpadă

celor care n-au urechi s-audă, chirurgul cu mănuşi de chitarist

le va pune masca iepurească

cum ar fi strigătul tău dacă-ntr-o dimineaţă

ai simţi că-n locul corzilor vocale ţi-au cresut fire de mustaţă?

2011-02-24T16:10:00.000+05:00

Litera r by sauribalic

în Sauritania există un singur scriitor, fiindcă e singurul care graseiază.

e de ştiut la noi că-n domeniul literar litera r e cea mai importantă.

asta aşa, fiindcă sauribalicii au avut şi zile antighiduşăreşti :)

2011-02-22T12:05:00.002+05:00

ea are pielea omului de zăpadă şi urechi de vrăjitoare

un cuţit de spintecător stângaci

limbă albăstrie de chow chow

abdomenul solzos şi liniile de pe frunte închise-n cerc

el e ariciul-pernă

ghicitorul în strănut

marsupiul pe care-l port pe cap când plouă

ciocul struţului în nisipul fierbinte

ochiul meu de sticlă agăţat de cercelul din palmă

chirurgul cu mănuşi de chitarist

desfăcătorul de noduri în gât

piciorul în ghips al cangurului

piaptănul firelor albe de praf

plămânul fumătorului pasiv

pivniţa unde mă ascund de somn

2011-02-04T23:05:00.002+05:00

era un oraş cu spitale-n loc de case

sufeream de o amigdalită acută

îmi tot scoteam din migdale

până ce vocea din interior, din care odată ieşeau

game ascunse-n criptogame,

mi s-a stins în vârful unei corăbii în flăcări

aveam un destin cu temperatură

doctorii purtau mănuşi de eschimos

cele 22 de surori în blănuri de urs

îmi spuneau c-am înghiţit un balon zburător

şi toţi se-grămădeau în nacelă

să-mi injecteze vârfuri de ace pentru a mă scăpa din microsomnos

c-o mână îmi ţineam cealaltă mână

din degete-mi creşteau rădăcinile unui arbore de ceai

adormeam la intervale nepotrivite

surorile mă-nveleau cu flori de sfeclă de sare

să nu mi se mai pară somnul dulce

însă nicicum nu voiam să mă trezesc

cardiograma arăta cercuri închise

- semnul unui vârtej cu seminţe neîncolţite -

în patul alăturat zăcea o metisă

cu şira spinării din frunze de tisă

m-a băgat într-un ceainic m-a fiert

şi m-a turnat în ceşcuţe din care trebuia să beau

la fiecare înghiţitură mă făceam tot mai mic

deşi doctorii susţineau că nu e nimic grav

doar un simptom al jobenitei - de alfel o boală care va dispărea

imediat ce visul va sări iepureşte în afară

2011-01-27T01:31:00.000+05:00

Broscuţa schiuită by sauribalic

2011-01-25T02:55:00.006+05:00

Cucutania by sauribalic

la ore fixe spunea primele silabe sauribalice, până când doctorul a trebuit să-i desfacă pielea lemnoasă ca o coajă de portocală sculptată

era atât de însetat, încât luase forma unei bărcuţe

noroc cu prima postvestitoare, care i-a promis o curgere a orelor în sticle fără dop, ce vor pluti pe mare. atunci cucul i-a şoptit despre un banc de nisip, iar ea a râs cu poftă, pregătindu-se să scoată din coş cele mai mici cadouri posibile pentru noul ei prieten.

astfel i-a oferit acestuia două secunde, cât pentru a-şi trage sufletul de sub talpa uriaşului său stăpân

pe cea de-a doua postvestitoare a salvat-o din lanţuri după ce au avut următorul dialog:

Dialog by sauribalic

apoi broscuţa a reuşit să facă vraja răsturnată

urmarea a fost aceea că ceasul s-a dat dat şi el peste coadă, revenind la timpul visatoric îngheţat

şi toate astea fiindcă iarna venea din urmă pe măsură ce înaintai pe schiuri

cum un bulgăre de zăpadă a nimerit ochiul drept al somnului, totul a recăpătat formă

numaidecât mi-am deschis pieptul să văd cât indica timpul interior

era ora potrivită celei de-a doua plecări din mine

fără izbândă însă, fiindcă trecutul m-a tras înapoi

şi-aşa zboară timpul în Sauritania

2011-01-20T03:58:00.000+05:00

Prima lectie de visat - prima lectie de visat

2010-11-26T01:24:00.000+05:00

... - ...

şi toate cuvintele astea se găsesc în dicţionarul român-oniric

2010-11-14T21:28:00.000+05:00

- Înaintea primei zile

Asculta mai multe audio blues

2010-11-08T16:56:00.000+05:00

m-am gândit să vă povestesc mai multe despre funeraliile glondirice ale neînţelesatului lăptător vismac de somn. e cam trist totul, mai ales că speteraticul n-a întorsit miralul calului, de era să fugim mult şi bine prin pădure. şi-n plus, era noapte. noroc că s-a deslunizat la copite aprinorul cel mic, şi astfel am reuşit să nu-ncasăm cât ar fi trebuit, ci doar mai puţin de jumătate, cam cât o luntre de trecut furnicile de pe un fir plutitor de hermină pe altul. ce-am mai râs când herghelia de stanorii capriorice şi-a agăţat cozile în gardul de fotografii nedevelopate. cum mai încremeneau într-un trecut ce nu se mai termina, cum nu mă puteau prinde, chiar dacă băuserăm înainte şi credeau că eram prieteni. de unde şi până unde să-mi pun eu stafiile pe cap?! în fond, nu era decât un alt stafiator de oameni cu fricile legate ca nişte trambuline de acrobatul fără experienţă. chiar ele au recunoscut asta când le-am luat din farfurie şi-am înfulecat peştişorul din zahăr ars, uitat la foc mic, ce mai mult te gâdilă-n talpă decât să-ţi înfăşoare limba pe mosorul visatului diabetic. să nu credeţi că nu mi-am asumat detaliile cu seriozitate. fireşte, la ceremonie nu puteam să râd, cu toate că ambitalul îşi scosese ochii să nu i se vadă lacrimile, iar copilul-nagual avea frisoane din cauza dicţionarului de argouri visate. dar nu, n-am tras nicio dublă, a ieşit exact aşa cum oscilaţiile electromagnetice te ajută cu o alternativă în situaţia unei singure opţiuni – de cele mai multe ori, aceea de a iubi detaşat, rezemat pe coate, cu o privire de ansamblu sau cel puţin cu un sens definit vag, impersonal. probabil a fost hazardul, dar imediat după eveniment am asistat la o operaţie de apendicită a unui copac ce avea mai mult vocaţie de pictor decât de pacient; însă umorul lui ne-a făcut pe toţi să uităm de tristeţea recentă. bineînţeles că l-am ţinut de mână pe patul de spital, iar el, la trezie, ne-a dezvăluit, fără aroganţa specifică celor ce poartă îmbrăcăminte scorţoasă, secretul gurii care ajunge până la sprâncene. aşadar, la indicaţiile lui, am băut un pahar de soteril pe inima goală, şi de-abia apoi am început să simţim cu adevărat portretul nostru ireal. la plecare, mi-a făcut cu ochiul. acum nu-mi mai amintesc cine şi nici nu mai ştiu unde m-am dus. cert e că n-am mai ajuns niciodată acolo. mi-ar fi fost uşor, fiindcă verişorul meu, primar în oraşul întoarcerilor, m-ar fi putut ajuta, dar în ultimul timp vorbeam doar cu oamenii uituci, asemănători mie.

2010-11-07T23:18:00.002+05:00

m-am rostogolit de mai multe ori, dar degeaba, fiindcă doar am ameţit. şi dacă tot eram în starea asta, am luat grosimea unui mesteacăn şi-am turnat în ea broboanele de la colţurile cerului. acesta din urmă nu era sus de tot, ci de-abia pe la jumătate. cum nu ştiam ce urmează să se-ntîmple, să urce sau să coboare, mi-am încremenit genunchii la gură, mi-am înfăşurat pleoapele târcolind peria care odată cosmetiza sângele piticesc, iar acum, privirea circară. am tras cu ochiul stâng la celălalt picior şi-am observat că-n loc de tălpi aveam tot palme. ce greu a fost să stau cuminte de la un vârf al mâinilor întinse la celălalt, deoarece, dacă făceam vreun gest necuvenit, mă şi luam la palme. iar de cele mai multe ori se întîmpla această bruscheţe exact când îmi ţineam respiraţia să nu las în afară vreun vis care se pescuia singur. bineînţeles că scăpam aerul printre dinţi, dar mai cu seamă prin pori, de mă trezeam câteodată chiar la funeraliile glondirice ale neînţelesatului lăptător vismac de somn (?!)

vă daţi seama că nu desluşeam nimic, iar când începeam să plâng, veneau de nicăieri nişte visaltimbanci şi mă legau în poziţia ştrudel. de se prelungea ritualul, aveam parte de întâmplări devoristice: murind de foame, m-am privit accidental într-o oglindă şi, spre ruşinea mea, am tânjit la propriile sprâncene, care mi se păreau deosebit de apetisante - mai mult ca un desert când era iarnă.

apoi mi-am vorbit ca unui necunoscut pe care uitasem că-l cunoscusem cândva şi am pus în calea mea un plan; am rugat o plantă căţărătoare să-l redacteze pe frontospiciul frunţii zidite a maestrului încruntător şi l-am publicat la gazela de sport, cu litere de-un şchiop pentru neclarvăzători. am avut un success grozav. toată lumea mă cunoştea în urma publicării, toţi voiau să ia un pic din mine; dificil a fost când mi s-a solicitat urechea internă şi s-a licitat cel de-al patrulea ochi. au fost prea tentante propunerile de-a mă deminelipsi, aşa că n-am rămas în final decât degetul arătător arătând înspre el. noroc că a venit cineva să-mi repare maşina de spălat vise şi m-am trezit pe balcon, cu picioarele atârnate, iar de la piept în sus eram într-o cutie imensă cu prăjituri şi sprâncene pudrate cu zahăr.

2010-11-04T01:57:00.000+05:00

să ne-nveselim pe nasul Marelui Strănutător cât mai e timp, până la răceala divină.

2010-10-29T04:43:00.002+06:00

am avut, într-un somn fără vise, o călătorie straşnică spre planul meu interior înclinat. alunecam pe o sanie ce venea înspre mine, astfel rămânând pe loc, deşi ştiam că nu mai am rădăcini care să mă ţină, doar un ac înfipt într-o pernă de păpădii. şi toate astea se petreceau pe ascuns, chiar eu legându-mă la ochiul dinăuntru cu o eşarfă aspră, ca o coajă de portocală. ce-am mai plâns că nu puteam vedea începutul lucrurilor. m-am decis să-mi fac un covor (ce se-ntindea până la finalul oricărei întâmplări) cu ajutorul unui scripete ce înnoda viţele de via coşmarurilor colorate şi-n special de cursul veacului în sticluţe, unele legate la gură, altele cu căluş. la un moment luat, mi s-a arătat un om care-mi cerea două monede pentru a îndruma fiinţa mea intimă când spre ieşire, când spre intrare. de vreme ce intrasem deja, nu i-am dat decât o monedă cu o singură faţă; nu din teama de-a nu mai ieşi, ci din speranţa că mă va însoţi, la-ntoarcere, vreun somn atât de real, încât ar putea să mă-nlocuiască.

deodată, din acest drum am trecut în spitalul viselor care mai de care mai bolnave. prima dată mi-a atras atenţia unul paralizat, ce mă ruga să am grijă de copiii lui, toţi suferinzi de jocul patologic de noroc. am scăpat de îndatorire, explicându-i că mă urmăreşte atât de tare ghinionul, încât, ultima oară când am participat la un joc de ghinion, am ieşit pe ultimul loc, câştigând întreaga sumă, şi astfel rămânând, cu mare ruşine, codaş în rândul prietenilor.

apoi, în celelalte saloane erau o visă atacată de panică, un vis tricotiloman ce tricota continuu mănuşi antismulgere, un altul bolnav de stres posttraumatic, în urma unui post prelung pe care-l ţinuse doar cu apă sărată, o visăriţă cleptomană care fura obiecte decorative din alte vise, cu precădere din cele din care nu te mai poţi trezi, asigurându-se astfel că nu va fi prinsă, un visariot c-un dinte de-un cot împotriva oricărei apariţii canine în timpul somnului, un coşmăr prunofob şi un visangel cu sindromul păpuşii vesele.

de acolo am urcat spre trezie c-un lift transparent, având, fără să fi ştiut, în buzunarul din dreptul plămânului, un fir de pisică. m-am speriat îngrozitor, am strigat, am apăsat toate butoanele până m-am blocat între etaje. am reuşit uşor să arunc firul împricinuit, cam cum aş băga mâna printr-o oglindă. cum nimeni n-a venit să mă salveze, m-am aruncat cu totul. ei... dar am tot sărit de şapte ori până să nimeresc saltul final, fiindcă, pare-se, împrumutasem vraja fellinească, devenindu-mi şi pisică, şi regizor. iar ultima oară, ca un happy-puppet-end, saltul a fost prea elastic, astfel încât, în loc să mă ducă-n jos, spre patul meu, m-a trimis tot mai sus, spre spiţerul viselor. de abia acolo, diagnosticându-mă cu viscemie acută, mi s-a dat un medicament care m-a vindecat. şi aşa m-am trezit unde nici nu visasem vreodată, anume în debaraua cheiţelor pentru jucării. m-am întors pe partea cealaltă şi mi-am continuat somnul somnifob.

2010-10-19T03:55:00.000+06:00

îi tot spuneam să coboare

eu îl vedeam într-un copac cu mansardă

el ştia că vârful omului e vârful omul

aşa că n-avea cum să stea decât pe-o stâncă

cu toate că intuiam şi partea asta, nu voiam să-mi dau crezare

şi-i strigam să scuture câteva fructe cu miez de noapte

mi-a aruncat un colţ de floare în semn de cunoaştere a intuiţiei mele

atunci am scos rădăcinile şi le-am mâncat

eram tot în locul acela inexistent, dar parcă nu-mi mai simţeam degetele

el râdea într-una cu păr încurcat, căreia-i ştia numele pe de rost

deşi îl pronunţa întotdeauna greşit. simţeam starea de abandon

şi-mi crescuseră nişte corniţe în genunchi

când, de oboseală, abia mă târam, lăsam în pământ nenumărate gropi

iar el venea în urma mea şi planta pietre

în tălpi aveam şenţuleţe prin care trecea un râu. ne-am aruncat amândoi în el numai unul dintre noi ştia să înoate

celălalt s-a înecat până s-a întâlnit pe fundul apei

cu eu-l lui care eram eu

a trecut atât de puţin timp

încât mi-e greu să recunosc cine e înecatul

nici despre împărţirea închipuirilor nu pot vorbi deocamdată

cert e că lucrurile aparente

nu sunt ce par a fi.

2010-10-17T02:21:00.002+06:00

de azi-noapte, nu mai pot intra în vis fără permis de pescar. îmi trebuie şi-un ac din trusa de cusut a furnicii, pus în vârful unei vârşe metalice. apoi, pe de-a-ntregul, o să mă adăpostesc în hamacul cilindric de lemn şi-mi voi da drumul în somn. cum va apărea o imagine a mea, cum voi întinde acul şi o voi înţepa în al o sutălea fir de păr, nimerit fără numărătoare. mă voi înfăşura continuu, ca pe un negativ, până când ghemul oniric se va developa. odată ce voi ajunge la ultima imprimare filmică, voi ieşi repede din plasă şi voi pune în locul meu fotografia cel mai puţin mişcată; în cel mai bun caz, fixată cu fierul de culcat şi îndoită în dreptul desenului cu gaura cheii prin care uşa dinăuntru o poate vedea pe cea din afară. numai de n-ar bate vântul tocmai atunci, fiindcă va lua gaura pe sus şi-o va duce-n pânzele negre ale bomfaierului ce separă jumătatea reală de aceea care intră-n câmpul inconştientului (acesta din urmă - precum o floare de munte). dar dacă scap şi de asta, o să-ncerc să-mi fur ochiul stâng şi să mi-l pun la ceafă, astfel încât, aflându-mă în starea de veghe, să pot vedea ce mi se pregăteşte în timpul repetiţiilor pentru visare. odată chiar m-am întâlnit cu câţiva actori pe care nu-i agream, dar neavând niciun permis la mine, nu i-am putut concedia. însă era cât pe-acolo să mă autoconcediez, deoarece, cum semănam cu tulpina florii-soarelui, am pus mâna pe mine şi m-am rupt, vrând astfel să-i alung pe nedoriţi. noroc că exact atunci m-am împiedicat cu piciorul care rămăsese afară din vis şi m-am trezit. îmi dau seama acum că am fost în faza minus unu a somnului, periculoasă prin posibilitatea de îngheţ în hamacul somnivor.

2010-10-10T03:14:00.000+06:00

chiar dacă uneori mă caut

scutur cearşaful

lustruiesc luna ca o veioză pentru camerele inimii

pun ciocolata de ambră

la fereastră poate vor veni porumbeii cu veşti despre ceva ce n-o să se-ntâmple

crestez lemnul de aloe până-mi descopăr în el cicatricile

întorc ceasul spre nord desalinizez orele

decojesc oul de balenă în care tocmai se naşte pescarul fără mâini

după câteva minute mă trezesc cu părul ud

în urmă a rămas spălătoria subacvatică

dinspre somn

se aude o uşă trântită

2010-10-02T20:07:00.000+06:00

la început s-a făcut bucăţi care se spărgeau de pieptul delfinului şi strigau într-o limbă întunecată, cu miez dulce. roţile apei se-nţepeniseră tocmai la mal, iar el n-a putut întinde decât o mână ruginită. s-a rugat atunci să crească-n locul lui un copac fără nume, din mijlocul căruia să se rostogolească ouă de zăpadă, ascuţite, intrând în pământ şi crescând precum oamenii care locuiesc în ei înşişi. apoi s-a înălţat aşa:

2010-09-30T13:13:00.002+06:00

am visat că mi-am pierdut

certi-ficatul de naştere

fără el puteam fi orice, strada netraversată

mâna păpuşii cu ochii scoşi

sau umbra plămânului

am plămădit o emoţie ca un arici de cusut cercuri făcute în apă

am acoperit-o cu o batistă parfumată

am lăsat-o cât durează plânsul furnicii cu piciorul ghipsuit

apoi am cântărit-o într-un gram de graham

cerul negru guraliv mi-a trimis o carapace

în care nu-mi încăpeau tălpile

aşa că am azvârlit-o-n coaja unei nuci goale

eu eram tot aşa, fărămine

iar ceasornicarul, pentru a mă consola,

mi-a spus că nici el nu poartă busolă

cu atât mai puţin cheiţă de întors liliecii

la plecare mi-a întins un pai prin care intră timpul

când eşti prea slăbit pentru a merge mai departe

în sfârşit, mi-am găsit un geamantan din aluat de cozonac

şi am ajuns în sertarul unde visul îşi ţinea cămăşile de noapte

una dintre ele avea, în loc de lenjeriu intim, un leagăn

imediat am adormit în oraşul formelor de sirop

treceam prin mine ca prin pâlnie, atât de încet

încât, până ajungeam la capăt, mă şi uitam.

de oboseală, m-am muşcat de fostul nas, fiindcă alesesem să fiu

un biscuit cu dinţii de lapte

şi m-am trezit în visul lipit cu leucoplast.

2010-09-20T04:09:00.001+06:00

în vârful degetelor îmi creşte somnul ca spinul pisicii de mare.

noaptea aprind cactuşii candelabre, iar mâinile mi le eliberez din camera legată la ochi

2010-09-19T00:59:00.000+06:00

din blana ei am făcut hamac pentru somnul greu cât un tigru ud

coastele i le-am transformat în gratiile coliviei

ce ţine-n libertate pasărea deşteptătoare fără glas

din părul albastru, un cuib pentru proaspăt logodiţii marsuin şi marsupina

din unghiile spiralate, tobogane până-n oraşul visaleptic

din nasturii cărămizii, struguri cu boabe spumante

pentru vinul care te descoase

degetele sunt acum bigudiuri folosite de salcia creaţă

cu saliva ei am lipit foile dintre anotimpuri

sprâncenele i le-am ras şi le-am pus, în loc de rame,

ochelarilor invizibili

în tocurile cui am agăţat tabloul de bord al avionului acrofob

cutia ei toracică am ascuns-o în cutiuţa muzicală

iar sforăitul, în abdomenul unui motan.

astfel a mai rămas foarte puţin din ea

din

2010-09-16T03:19:00.002+06:00

o aveam pe cea din polar, revărsându-i-se marginile de mătase imprimată cu pui de leu. eram în siguraţă, le puteam ţine pieptul, oricine ar fi fost. m-am trezit în mână cu un picior de păpuşă cheală. era cel din spate. cel din faţă călcase strâmb şi rămăsese pentru totdeauna în valurile ceainice. eu sunt coşmara, a început să-mi spună capul păpuşit. sora mea, frica, nu are nimc de ce am putea-o trage afară. arată ca un fir de aţă fără cap şi fără coadă, atât de lat, încât ne-acoperă vederea.

am adus foarfeca de tăiat ombilicul păsărilor şi am făcut o crestătură în fir. m-a cuprins deodată o deşirare, că şira spinării se desfăcea ca de pe mosor, rămând în urma ei un praf de cretă. apoi, până la cană, s-a aşternut oraşul anonimului amnezic, iar în timp ce păşeam, curgeau din mine desene pe asfalt reprezentând oraşul vecin. m-a ajuns oboseala, ba chiar m-a şi întrecut, deoarece, înainte de-a adormi, am avut un vis prematur în care întâlneam raţa cu patru picioare (semn, după cum nu e de dorit a se şti, al vieţii îngrădite de paralele neparalele). în sfârşit, m-am netrezit şi am văzut în faţa mea toarta ca o poartă. ajungând la o turaţie destul de mare a saturaţiei, nici frică nu-mi mai era de nimic. atunci coşmara mi-a mulţumit cu toate gurile ei prin care-mi spunea să bag mâna şi să mă scot pe mine aşa cum ar fi trebuit să fiu. mi s-a părut ingrată postura de-a mă abandona şi, în culmea nervilor, am spart cana.

am simţit zgomote de cioburi în plex, iar inima a-nceput să bată în

uşa

dintre noi. i-am deschis şi ne-am aşezat la poveşti. astfel, de la ea am auzit istorisirea de mai sus.

2010-09-15T02:01:00.002+06:00

2010-09-14T00:53:00.002+06:00

ajunsesem la capătul meu, în vârful unui alămâi cu frunze de atlaz galben. mă plimbam într-o trăsură de caşalot, trasă de doi căluţi de mare, ce râdeau cu dinţii lor albi de bumbac atunci când făceam glume despre mustăţi şi despre crap. cerul era de fildeş, iar pământul – izvoriu. am stat aşa, în vârful meu, până s-a făcut târziu.

aveam cu mine un flaut imens, pentru a mă duce înapoi. n-a trebuit decât să suflu şi m-am trezit în burduful de piele al unui cimpoi. de-acolo am ieşit împreună cu aerul unei vocalize. am mers pe drumul pietrelor neîmpietrite şi m-am oprit la umbra unui naramz. de necazul meu n-am făcut haz, fiindcă era mai bine dacă plângeam, deschizându-mi-se ochiul clar văzător precum un geam.

de-atunci mi-am promis că n-o să mai plec în astfel de călătorii.

până la urmă, nu m-am ales decât cu faptul că din mine creşte acum o tulpină galbenă pe întuneric şi acrişoară pe lumină.

2010-09-10T00:38:00.000+06:00

Ea a primit un cinel de logodnă. de bucurie, şi-a examinat inima prin percuţie şi l-a auzit pe El:

e de-nţeles ce i-a spus, fiindcă El stătea acolo de câteva zile, iar atriile deja îi păreau nişte gratii. dar nici Ea nu s-a lăsat mai prejos:

atunci El a roşit atât de tare, încât inima a devenit o rodie. şi, cu penultima suflare, i-a răspuns:

Iarăşi El

2010-09-08T19:56:00.002+06:00

port asupră-mi numai ghinioane norocoase. spre pildă ieri, când se înnopta a doua oară, o pasăre adormită în timpul zborului s-a prăbuşit peste mine şi m-am ales cu un cucui în talpa stângă. cealaltă mi-e acum transparentă, fiindcă pasărea era de aer, iar când calc pe cioburi parcă aş atinge norii.

apoi mi-am pierdut în tramvai muzicuţa din fagure. o doamnă a găsit-o şi a vrut să mă sune (de la un telefon cu fir de aur), însă din pricină că avea două mâini drepte, nu a putut nicicum să şi formeze, să şi ţină receptorul (treaba ar fi fost uşor rezolvată dacă femeia nu era oarbă. astfel, trebuia să audă în receptor numărul pe care-l tasta). şi-atunci a început să strige foarte tare. pe măsură ce-mi acopeream urechile, mai rău îmi făcea zgomotul. mi-am dat seama că ea (adică femeia atât de înaltă, încât nu i se vedeau ghenunchii) locuia în mine. am lăsat-o acolo, nu m-am grăbit să-mi recuperez muzicuţa. mai ales că nu mai simt nevoia de ceva dulce, iar când vreau să ajung la întrerupătorul din spatele lunii, doar deschid gura pentru ca o mână aproape nesfârşită să iasă. iar când mă apasă cineva pe piept, pot scoate sunete poleite şi, ce-i mai frumos, mute.

azi-dimineaţă, m-am trezit chiar înaintea mea. nu e o exagerare, ci un adevăr nelucid. voiam să mă ridic să-mi fierb o cafea, dar am observat că somnul încă dormea. l-am scuturat, l-am tras de codiţe şi de cercei, de limbă mai încercasem şi altădată şi aproape m-a înghiţit, aşa că n-am mai îndrăznit. ghinion mare - mi-am spus -, dar cum orice naş îşi are finul, aşa şi eu am avut ideea mea afină, şi anume de-a vedea ce visează somnul când doarme, pentru a şti (e o expresie inventată stând pe loc) al câtelea dinte sunt în gura leului. aşa am intrat eu într-o încăpere unde somnul se afla cu mine(!) la o cină subacvatică şi povesteam amândoi despre cum să arate dublurile noastre onirice. astfel am reuşit să aflu secretul meu şi să previn pericolul de a-mi face farse de acum înainte. apoi am aşteptat cuminte până ce somnul s-a trezit şi, cum altfel, m-am prefăcut că nici nu l-am auzit; şi m-am ridicat după el, să nu mă suspecteze în vreun chip sau fel.

Ultimul vis al licuriciului

2010-09-06T20:30:00.001+06:00

Ultimul vis al licuriciului-Sauribalic by sauribalic

2010-09-02T02:48:00.001+06:00

Am fost la Poarta Înţepenită a somnului şi am întrebat-o dacă există vreun vis gol, fără oameni, animale, în fine, fără lucruri închipuite sau reale. Şi mi-a răspuns atât de şoptit, încât nimic n-am auzit.

2010-08-31T00:09:00.000+06:00

----------------------------------------------------------------------------

2010-08-29T22:22:00.000+06:00

Alfabetul viselor ghinioniste începe cu un n mare.

Apoi, după cum urmează:

- un „psi” scos cu mâna la gură de o prinţesă adormită chiar şi când era trează.

- „upsalmun”, culoare ţipătoare smulsă dintr-o coadă de păun.

- „grund”, semn luat din prealfabetul psihanalitic scund. Cel înalt

doar un ascensor cu care să ne ridicăm adâncul ne-a împrumutat.

- „egoelf”, prescris de un doctor cu josu-n sus, Duerf.

- „sextabíl”, din visul răsăritean al focului termostabil.

- „totemniţa” întemeietoare, litera cu forma unui şampon anti-uitare.

Mai sus e transcrierea fonetică. Aşa arată însă impropriu-zisa citire alfa. Ba etică:

________________________________________________________

Dacă se vede plată, contul de vise e suspendat temporar pentru neplată.

Igiena onirică

2010-08-26T12:58:00.000+06:00

Se zice, în urma spuselor mele, că dacă te speli pe mâini

înainte de-a intra în vis,

poţi atinge lucruri nevăzute.

Am avut somnuri cremoase, albăstrii,

sărate, trambulimice, stetoscopice,

tristmegiste, solare, apoase,

de safir, cu multe arcade, epidermice,

dar niciodată răpitoare.

Când mă trezesc din ce în ce mai mult,

ajung negreşit la visare.

Gândovnicii

2010-08-24T21:06:00.000+06:00

Aşa cum gândavnicul e cel care are gânduri repulsive, la fel şi cel ce iubeşte cu de-a sila e iubavnic.

2010-08-23T03:11:00.001+06:00

2010-08-13T17:42:00.000+06:00

2010-08-12T03:47:00.000+06:00

Ghiduloghikon

2010-08-10T23:44:00.000+06:00

2010-08-10T02:06:00.000+06:00

suntem visele Celui care nu visează

suntem polenul nedesprins de floare.

Ghiduloghikon

2010-08-08T13:55:00.000+06:00

În grădina pustie pe jumătate, Stradi cânta la un fluier din corn de ţap ispăşitor. Vântul steril răcea ovarele lunii, iar cosaşii alegeau ierburile pentru vise. Numai că Stradi nu doarmea deloc, prin urmare niciodată nu avea pielea neagră de la funinginea visului. Doar îşi imagina cum ar arăta somnul lui şi-i desluşea imaginea în sunetele cântate.

Din prăpastie, Stradi i-a strigat vărului său:

„Te invidiez fiindcă picioarele somnului tău ajung înaintea ta”

Ghiduloghikon

2010-08-06T21:25:00.000+06:00

Lumea ibalică a apărut pe o pajişte invizibilă. Primul care n-a văzut-o a fost Stradi, încurajat şi împins de la spate (de către vărul său, Varius) în prăpastia viziunilor desuete. Spun unii că acolo nimic nu era gândit, ci doar ascuns de-a gata. Dinaintea zilei celei dintâi, Stradi s-a ospătat din Alcoctul Alfabetului, copac ce creştea în palmele copiilor daţi în mintea bătrânilor. Apoi a aprins veioza întunecată şi a scris:

„Lumea neîncepută s-a sfârşit”

2010-08-06T04:05:00.000+06:00

Între masca ridendolă şi cea plângărească se află surâsul nebunului.

2010-08-05T02:11:00.000+06:00

În vis, mâinile care ating ziua de mâine sunt netrebuincioase.

2010-08-03T16:42:00.001+06:00

Sub preşurile străvezii se află biserica aplecăciunilor somnoroase. Ghidudocşii vin aici cu păcate bine cuvântate.

2010-08-02T17:09:00.000+06:00

La târgul de vechituri am găsit bisturiul cu care îngerul meu s-a operat de apendicită. Acum apendicele e drumul greoi pe care merg.

2010-07-31T23:21:00.000+06:00

E limpede ca lumina nopţii. Toţi avem o piele neagră de la funinginea visului.

2010-07-25T21:09:00.000+06:00

Faceţi loc cortegiului. Neiubirile ne părăsesc aidoma strugurilor copţi.

2010-07-25T03:14:00.000+06:00

Astea sunt gratiile cu pricina.

2010-07-24T03:09:00.001+06:00

Fractura inimală e o portocală pusă la uscat.

(Pentru această fractură, propun un toast cu whisky din zahăr caramelizat şi frunze de muşcată.)

2010-07-23T20:56:00.000+06:00

Să-i facem un titlu lung, să ne-ncolăcească bifurcaţiile nesfîrşite. Eu zic să-nceapă cu

Tan...

N-am nimic pentru voi

Doar gurile voastre crestăvite

Mănâncă roadele visului

Şi tot mai cer.

2010-07-23T20:27:00.000+06:00

Veniţi la ospăţ în camera ceasurilor cu limba de-un cot

privirile moi tramnicore vor scoate din isprăvi oracolul

Inimi sauribalice stau dintâi întoarse cu spatele

În momentul precum o broască ţestoasă

Ne vor lăsa lângă amintirile învineţite